„Boschetarii“ sunt părinţi uitaţi de copii, vagabonzi veniţi de prin judeţ sau bolnavi psihic
Mulţi bătrâni ajung să locuiască în parcuri sau în clădiri abandonate. Ei se chinuiesc să trăiască de pe o zi pe alta, ignoraţi de edili.
Poliţiştii comunitari spun că nu au ce să le facă, pentru că nu cerşesc, ci doar privesc trecătorii ori stau de vorbă cu ei. Cei mai mulţi „boschetari“ sunt bătrâni trecuţi de 50 de ani. Unii au ajuns pe drumuri după ce au fost daţi afară din case de către propriii copii.
„Am rămas fără picioare acum zece ani, într-un accident de tren. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să merg târâş şi că nu sunt la pat. De copii nu mai ştiu nimic, au vândut casa şi au plecat. Am rămas la o vecină care îmi mai dădea mâncare, dar am plecat eu. Să ştiţi că nu cer, cine vrea să-mi dea un ban o face, cine nu, nu“, spune Victoria Cotârţă, o femeie care trăieşte acum într-o hală din zona industrială.
Traseul pe care îl parcurge zilnic este până pe bulevardul 1 Mai, în zona parcului. Îi place să rupă trandafirii de pe marginea aleii şi să îi ducă acasă, în buzunar. Sucevenii o cunosc de ani buni şi îi dau mereu mărunţişul din geantă. „De câte ori trec pe lângă ea, îi dau un leu de pâine. Mi-e milă şi aş vrea să o pot ajuta, dar nu am eu puterea“, spune Alexandru Apostu, student. După ani buni în care nu şi-a mai plătit întreţinerea, Dumitru a fost nevoit să-şi vândă apartamentul cu două camere ca să-şi achite datoriile. „Am vrut să-mi iau casă la ţară undeva acum 15 ani, dar n-am mai apucat. O parte din bani mi s-au furat şi o parte i-am băut“, mărturiseşte Dumitru. Casa lui este acum parcul de lângă magazinul Bucovina. Când plouă, se înveleşte cu un celofan. „Zilele acestea mi-a fost foarte greu, a plouat în fiecare noapte, trebuie să-mi găsesc un adăpost undeva“, adaugă acesta.
Poliţia îi „deportează“,dar ei se întorc mereu
Pol