Petrecerile se ţin lanţ, iar aici nimeni nu are absenţe nemotivate. Miercuri în discoteca Space, joi în cămin, vineri în bar, iar sâmbătă în club, acesta este programul studenţilor care trebuie să promoveze fiecare noapte de examen. Prima petrecere studenţească din noul an universitar a debutat în plină săptămână, în clubul Space, localul dedicat exclusiv tinerilor. Departe de examene şi de primele restanţe, tinerii îşi fac „norma” de chefuri în oraş. Fie că petrec în discotecă, bar, cămin sau club, proaspeţii absolvenţi de liceu profită din plin de vremea studenţiei. Viorel Serdea este din Orşova şi a venit să studieze contabilitatea tocmai la Arad.
După doar câteva săptămâni petrecute pe băncile universităţii „Aurel Vlaicu”, tânărul mărturiseşte cu mâna pe inimă că zicala: „anii studenţiei sunt cei mai frumoşi”, se adevereşte şi în cazul lui. „Distracţia începe de miercuri, la seara studenţească din clubul Space. Petrecem până în zori pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt, în camera de cămin”, a povestit Viorel Serdea.
Chefurile sunt obligatorii
Nu numai el este însă de aceeaşi părere. Azi noapte, cluburile din Arad au fost pline de studenţii care au uitat că nu şi-au achitat prima rundă de taxe universitare sau mai au câte-o restanţă de dat. Distracţia pentru ei este pe primul loc. „Mă bucur că sunt student în Arad pentru că am posibilitatea să schimb pentru trei ani de acum înainte atmosfera monotonă cu care eram obişnuit în oraşul meu. Mergem la cursuri, ne prezentăm la examene, dar tot chefurile au prioritate. Fie că petrecem în club, fie în camera de cămin, distracţia de student este una pe cinste”, a declarat, în această dimineaţă, Alexandru Boroş din Deva.
Patronii cluburilor organizează frecvent petreceri dedicate exclusiv studenţilor. Pentru că ştiu care e profilul clientului, aceştia pun la bătaie sute de waţi, con