Într-un eseu recent, Alain Finkielkraut face, între altele, câteva interesante observaţii privindu-i pe turnătorii (pe care îi numeşte Iuda) recrutaţi de KGB, aşa cum îi clasifică Vassili Grossman în romanul „Totul trece“. Ar fi patru categorii, la fel de valabile pentru turnătorii din oricare ţară fostă comunistă. Între KGB, Stasi şi Securitate deosebirile nu sunt esenţiale.

Iuda I provine dintr-o familie de muncitori. Prin prisma dosarului, el este un element valoros şi de viitor. Din nefericire pentru el, este un om cinstit, care afirmă într-un rând în public dreptul fiecărui cetăţean la opinie. E dat afară din slujbă, arestat, torturat şi, la sfârşit, silit să denunţe un inocent. Faptul de a fi cedat fizic şi psihic nu-l ajută cu nimic. Va fi deportat în Gulag laolaltă cu inocentul pe care l-a turnat.

„Lucrurile serioase încep cu Iuda II“, scrie Finkielkraut. Iuda II n-a fost nici persecutat, nici arestat. Provine din clasa exploatatorilor şi are, aşadar, toate motivele să-şi ofere serviciile de turnător. E un mod de a-şi salva pielea. Iuda II e turnătorul de frică şi din zel. Lumea Nouă îl terorizează, pe el, urmaşul lumii vechi. De unde graba de a-şi dovedi ataşamentul prin orice josnicie.

Cu Iuda III lucrurile stau şi mai rău. Doar în 1937, ultimul an al Marii Terori staliniste, el a scris două sute de denunţuri. Cei denunţaţi nu erau nicidecum duşmani de clasă sau contrarevoluţionari, ci membri ai PCUS, unii, foşti combatanţi în războiul civil, alţii, activişti devotaţi cauzei. Dar care nu dovedeau, din perspectiva lui Iuda III, a avea însuşirile unor adevăraţi comunişti. Iuda III urmărea în toate denunţurile lui să combată Răul şi să ajute Binele. El este un idealist şi un fundamentalist care, spune Grossman, „crede că minciunile servesc unui adevăr superior“.

Iuda IV este lipsit de cel mai elementar si