Partidele de opoziţie din Rusia susţin că alegerile locale, regionale şi raionale de ieri au fost fraudate.
Ieri au avut loc alegeri locale în cea mai mare partea a Federaţiei Ruse. Potrivit estimărilor oficialilor partidului Rusia Unită, această formaţiune a câştigat scrutinul în majoritatea regiunilor şi raioanelor în care a participat.
Reprezentanţii opoziţiei au denunţat abuz din partea organizatorilor alegerilor. Partidele opuse Rusiei Unite, partidul preşedintelui Medvedev şi al premierului Vladimir Putin, se plâng că nu au avut acces la mijloacele de informare în masă şi că nu s-au putut înscrie la alegeri.
Cu toate acestea, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) ruse, Vladimir Churov, a declarat pentru agenţia Itar-Tass că scrutinul s-a desfăşurat în limitele legii şi că participarea la vot a fost foarte mare. Ieri au fost aşteptaţi la urne peste 30 de milioane de persoane.
Fostul vicepremier Boris Nemţov, acum lider al opoziţiei, a făcut un apel către populaţia cu drept de vot. Nemţov le-a cerut oamenilor să boicoteze alegerile sau să îşi anuleze buletinele de votare.
"Aceste alegeri nu sunt legitime. Nu sunt deccât o farsă", a tunat fostul membru al Guvernului rus. Nemţov nu a putut candida la primăria Moscovei, deoarece organizatorii au considerat că cele 5.000 de semnături pe care le-a strâns pentru a se înscrie în cursa pentru locul de primar fuseseră falsificate.
Yabloko, un alt partid din opoziţie, a anunţat că a descoperit persoane care nu şi-au putut exprima votul pentru că se aflau deja pe lista celor care votaseră. Reprezentanţii acestei formaţiuni au declarat că vor depune o plângere către CEC, în care vor menţiona şi existenţa unui autocar plin de cetăţeni care au votat în altă circumscripţie decât cea în care erau înscrişi.