Ori de câte ori mi se pare că nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în România de azi, iau din bibliotecă şi recitesc „1907. Din primăvară până-n toamnă“, legendarul text al lui I.L. Caragiale. Radiografia societăţii, dar mai ales a politicii româneşti făcută de Caragiale pentru a explica Răscoala îşi păstrează şi azi valabilitatea.

Ca şi Stelian Tănase, cred că, alături de ceea ce se cheamă azi analist politic, ar trebui să desemnăm, printre cei care comentează politica, şi scriitorul politic. Profesie întruchipată strălucit de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, George Călinescu.

Sub acest semn, „1907. Din primăvară până-n toamnă“ e una dintre capodoperele scrisului politic românesc. Articolul a fost comandat marelui dramaturg, stabilit deja la Berlin, după ce pusese mâna pe averea Mămuloaiei, de cotidianul vienez „Die Zeit“. În România izbucnise Răscoala. Dând curs interesului manifestat de cititorii săi, făcuţi curioşi, probabil, de întâmplările din regatul lui Carol I,  publicaţia a apelat, cum era şi firesc, la un român. Om serios, deşi multe dintre amintirile contemporanilor ţin să ni-l arate drept un zurliu, I.L. Caragiale sare cu mult peste hotarele comenzii primite. Mai mult ca sigur, „Die Zeit“ dorise un text uşurel, dispus să satisfacă pe loc şi fără prea mari solicitări intelectuale curiozitatea unui public de cafenele, interesat de tulburările din România mai mult la nivel de pitoresc decât la nivel de îngrijorare. Ceva asemănător interesului pe care l-ar stârni telespectatorilor noştri de azi ştirea, însoţită de imagini elocvente, că băştinaşii din Mauritania se scalpează reciproc. Sunt sigur că un I.L. Caragiale al Mauritaniei, aflat în exil la Budapesta, ar fi greu de înţeles dacă ar publica într-un ziar din 2009, din Bucureşti, un studiu despre situaţia din Mauritania de seriozitatea şi profunzimea lui „190