In satul romanesc, medicul se afla, de regula, in concurenta directa cu popa si seful postului de politie pentru statutul de cea mai influenta persoana locala. Nu o data, invingator la puncte iese domnu’ doctor. In era comunista, medicina a fost una dintre putinele profesii in care practicantii mai puteau controla oarecum propria activitate, dat fiind ca pana si potentatii comunisti nu puteau decat sa se supuna sfaturilor lor. Cu fostele elite decapitate, medicii amatori de influenta politica au reusit sa se impuna, in decursul ultimelor doua decenii, si in acest plan – ca doar profesia exercitata prilejuia contacte directe cu un vast numar de cetateni, in timp ce o atitudine autocratica si meschina constituie, aparent, un garant al succesului electoral. Tagma medicilor politicieni s-a dovedit insa deficitara la capitolul team player, astfel ca independenta candidatului Sorin Oprescu, cel mai infipt dintre reprezentantii ei, nu surprinde catusi de putin.

Cel putin din punct de vedere politic, Romania se (auto)reduce, din pacate, la nivelul si dimensiunile unui catun. Programele, platformele si reformele raman fie vorbe goale, fie au un impact nul. Localnicii determinati sa mai mearga, totusi, in numar considerabil la vot au ajuns sa graviteze instinctiv in jurul oricarei forte dispuse sa le ofere niscaiva servicii sau recompense efemere. Un medic aflat pana de curand in fruntea unor spitale bucurestene si, ulterior, ales chiar pe post de edil al Capitalei se afla, indubitabil, intr-o pozitie excelenta pentru a-i cuceri pe creduli cu tot soiul de gimmick-uri electorale.

Intrucat majoritatea persoanelor mature, dotate cu o gandire civica moderna, au disparut de ceva timp de pe scena politica autohtona, Oprescu nici macar nu mai trebuie sa fie circumspect cu privire la aliatii selectati spre a-i alimenta masinaria electorala. Cel mai adecvat s