Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA avertizează Afganistanul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 octombrie 2009 ·

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale contestate din 20 august, viitorul preşedinte afgan trebuie să "stabilească o nouă relaţie cu cetăţenii din ţara sa şi cu cei care susţin eforturile de securizare a Afganistanului". Sursa: Reuters Declaraţia a fost făcută de Hillary Clinton, într-un interviu pentru BBC Radio 4, scrie "Le Monde".

Dosarul iranian şi cel afgan domină agenda turneului pe care secretarul de stat american l-a început sâmbătă la Zurich şi care continuă cu vizite de lucru în Londra, Irlanda de Nord şi Moscova.

"Aşteptăm cu nerăbdare rezulatatele finale ale alegerilor", a declarat Clinton, explicând că preşedintele Karzai a fost "foarte util pe mai multe fronturi. În cazul în care rezultatele alegerilor vor arăta ca este reales, el va trebui să întemeieze o nouă relaţie între el şi poporul afgan, între guvernul său şi cei care sprijină eforturile de stabilizare ale Afganistanul".

Rezultate definitive ale alegerilor din august urmează să fie anunţate în perioada următoare. Reprezentantul special al ONU în Afghanistan, Kai Eide, a recunoscut, ieri, că fraudele de la scrutin au fost "considerabile", scrie AFP.

Potrivit rezultatelor preliminare, Karzai conduce cu 54,6% din sufragiile declarate valide, faţă de 27,8% pentru principalul său contracandidat, Abdullah Abdullah.

În ceea ce priveşte strategia SUA din Afganistan, Hillary Clinton a oferit câteva detalii. Astfel, ea a confirmat faptul că obiectivul americanilor este, în continuare, înfrângerea reţelei teroriste Al-Qaida.

"Avem tendinţa de a trece cu vederea progresul în Afganistan, pentru că există în continuare provocări reale", a încheiat Clinton.

CITIŢI ŞI:

Fraudele lui Karzai, secretul misiunii ONU

Oficial ONU din Afganistan, demis

Voturile afganilor v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 11 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Dan Caldwell, consilier de top al lui Pete Hegseth, a fost suspendat şi escortat afară din Pentagon în urma unei anchete privind o scurgere de informaţii

News.ro acum 4 ore
Unul dintre principalii consilieri ai secretarului american al apărării Pete Hegseth, Dan Caldwell, a fost escortat marţi din Pentagon după ce a fost identificat ca potenţial vinovat în urma unei anchete privind scurgeri de informaţii de la Departam

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 7 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Șeful NATO, Mark Rutte, reafirmă sprijinul pentru Ucraina în timpul unei vizite surpriză la Odesa

G4Media acum 8 ore
Sprijinul NATO pentru Ucraina rămâne „neclintit”, a declarat secretarul general al Alianței, subliniind că peste 20 de miliarde de euro în asistență pentru securitate au fost deja promise de aliați în primele trei luni ale anului 2025. Mark Rutte a

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 9 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 11 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Vremea

București
acum

mie.

6°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°