* roluri excelente fac Elena Andron și Cornel Cimpoae

Premiera de la "Maria Filotti", "Herr Paul, Herr Paul" este o dramă, deși, din când în când se mai zâmbește. Timp de aproape două ore spectatorul pătrunde într-o lume alienată, realizată de regizoarele Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc - cea care a semnat și scenografia.

Doi bătrâni, frate și soră, și-au trăit toată viața în doar câteva camere. Au fost cândva ale lor, le-au pierdut, dar au fost lăsați acolo de noii proprietari. Acum, nepotul acelor proprietari vrea să repare casa și să o transforme în fabrică, să o readucă în circuitul vieții moderne, exact ceea ce făcuse și bunicul său, o perioadă. Pentru asta este nevoie să-i mute pe cei doi brătâni. Nu-i dă afară, le oferă o cameră într-o altă casă. Reacțiile celor doi bătrâni sunt normale: refuză nu să se mute, refuză să asculte. De câte ori nu ați auzit la cei bătrâni replica: "Din casa asta nu se mișcă un pai până nu mor eu?". Ca urmare, și cei doi bătrâni se ascund în lumea lor, în care tânărului îi este imposibil să intre, pentru că Herr Paul din copilăria sa este ceva intangibil, care îi provoca teamă. Acest lucru îl reușește însă logodnica sa Lilo, împreună cu fetele lui Pisulsky, două copile bolnave psihic. Faptul că logodnica reușește să comunice cu bătrânul nu-i aduce lui Helm decât sentimentul că o pierde și pe ea și de aici drama sa, tensiunea creată aducându-l în starea de a-l omorî pe bătrân. Herr Paul se încăpățânează și nu vrea să moară, nu vrea să plece din acele camere, iar finalul rămâne în coadă de pește, așa cum se întâmplă în mai toate piesele moderne. Fiecare spectator poate să aibă propria variantă de final. Aceasta este povestea simplă, pe care o poți înțelege ușor la o vizionare superficială, însă la nivelul următor de înțelegere totul depinde de lumea fiecărui spectator, de punctul său de vedere, de situarea