Acum, cînd tragem linie şi privim numai sub ea, ca Andorra, Ferroe şi Kazahstan

În formula Sandu, Corleone, Borcea, Turcu, Mititelu, Copos, Gigi, Giovani, Victor, Iancu, Paszkany şi cu Pădureanu, Pinalti, Neţoiu, Dinel, Piţurcă şi Penescu pe banca rezervelor, România a obţinut, în calificările pentru Campionatul Mondial al Generaţiilor, cel mai bun scor la care putea spera: 13-1. În apriga dispută la toate nivelele – seniori (Serbia), tineret (Letonia) şi juniori (Scoţia) - care garantează căderea în lumea a treia valorică, România de azi a surclasat România de mîine.

Pentru prima oară, după un şir lung de accidentări penale, generaţia de aur a investitorilor a evoluat, graţie eforturilor conjugate ale DNA - ului, Justiţiei şi ale unui electorat cu simţul democraţiei de piaţă, în cea mai bună alcătuire posibilă. Critiicii lui Răzvan Lucescu trebuie să recunoască un fapt pe care ar fi trebuit să-l ia în seamă de mai mulţi ani, şi anume că fotbalul românesc are o definiţie care-l singularizează şi că tot ce poate să facă de acum înainte selecţionerul, indiferent ce nume va purta el, e să ne menţinem în rîndul ţărilor pe care, cu un pic de şansă, le-am putea învinge: Andorra, Luxemburg, Liechtenstein, Moldova, Malta, San Marino, Ferroe, Kazahstan, Azerbaidjan, Lituania, Estonia, Georgia, Islanda.

Acum, cînd tragem linie şi nu mai privim deasupra ei, ci sub ea, e corect, e civilizat, e în tradiţia poporului nostru harnic, cinstit, primitor şi respectuos cu strămoşii, să nu uităm nici ce a făcut Victor Piţurcă pentru ca fotbalul românesc să nu mai aibă practic linii unde să mai poată coborî. Dacă aş fi fost în locul lui Răzvan Lucescu, nu l-aş fi ţinut pe Piţurcă pe bancă pînă la terminarea meciului cu sîrbii. L-aş fi băgat în teren măcar în ultimele minute, să se bucure şi el, specialistul în egaluri care nu duc nicăieri, de un 0-5 istoric. In defin