Fostul antrenor al lui Dinamo, Dario Bonetti, nu a fost uitat nici acum de fanii „câinilor”. Din momentul în care a fost demis de conducerea clubului, în urmă cu două săptămâni, italianul a primit o mulţime de mesaje de mulţumire din partea susţinătorilor echipei din „Groapă”.
Site-ul dinamomania a făcut public numărul de telefon al italianului, după demiterea acestuia de la Dinamo, în urmă cu 9 zile. De atunci, tehnicianul care le-a câştigat inimile suporterilor alb-roşii, prin victoriile de la Liberec, Graz, Ghencea şi cele de pe teren propriu, în faţa lui CFR şi Unirea Urziceni, nu mai are somn. „Nu mă deranjează atunci când primesc cât un mesaj. Mă bucur că nu am fost uitat. Am şters deja 300 din ele. Aveam 1000 la număr”, susţine Bonetti, care şi-a dat cu părerea şi despre ultimele evenimente din fotbalul românesc.
Bonetti despre...
Mutu şi Cristea: Nu este normal ceea ce au făcut Mutu şi Cristea cu câteva zile înainte de meciul de la Belgrad. Sunt fotbalişti mari, nu contest calităţile lor. Trebuiau să se gândească însă, că au de apărat onoarea unei naţiuni întregi. Pentru ţara ta trebuie să dai totul. La meciul cu Serbia şi eu m-am simţit ofensat.
Ioan Andone: Îi urez baftă lui Andone dacă va prelua echipa. Am auzit lucruri foarte bune despre el.
Litigiul cu Dinamo: Nu plec din România, chiar dacă îmi este dor de familie, până nu voi rezolva situaţia mea financiară. Până acum, lucrurile între mine şi domnul Badea au decurs destul de bine. Mai avem de pus la punct câteva detalii. Sper să-mi primesc în cele din urmă banii pe care îi merit. Nu le-am cerut marea şi sarea.
Viitorul lui Dinamo: Eram în grafic pentru a face performanţă pe trei fronturi - Europa League, Campionat şi Cupa României. Dinamo se poate bate fără probleme cu Gallatasaray şi Panathinaikos. Diferenţa dintre valoarea jucătorilor nu este atât de mare, chiar dac