Daniel Conţescu: „A existat o perioadă în care Răzvan Lucescu a crezut că-l poate schimba pe Mutu. L-a vizitat în Italia, l-a mângâiat pe creştet”.
Despre actuala naţională de fotbal a României ştiam că nu convinge pe nimeni, dar parcă nu o vedeam capabilă să se facă de ruşine în ultimul hal, aşa cum s-a întâmplat la Belgrad, unde sârbii ne-au dat sâmbătă o mână, dar nu de ajutor, ci de goluri.
Anul trecut, România a fost prezentă la Europene, dar este ca şi cum n-ar fi fost. Reprezintă o formaţie mincinoasă, fără stil şi personalitate, care a intrat în cartea neagră a competiţiei cu jocul ei ponosit. Cu toate astea, înfrângerile n-au fost parcă atât de dureroase precum cea de sâmbătă. A fost alungat Victor Piţurcă, care schimonosise jocul tricolorilor, şi a apărut un antrenor care are o abordare modernă a relaţiilor interumane.
Pe Răzvan Lucescu l-am crezut capabil să schimbe atmosfera îmbâcsită de la prima reprezentativă. Mandatul său de selecţioner începuse, dincolo de cele două succese trase de păr cu Lituania şi cu Ungaria, cu o infuzie de optimism. Se reinventase plăcerea de a veni la lot şi se reaprinsese dorinţa de victorie. Până în momentul în care, printre convocaţi, a apărut Adrian Mutu, pentru prima oară în mandatul lui Răzvan.
Săptămâna de dinaintea jocului cu Serbia a fost folosită de jucătorul cu statut de superstar pentru a lua la rând barurile din Capitală şi a tulbura astfel liniştea cantonamentului. Sâmbătă, la Belgrad, s-a produs previzibilul: tricolorii s-au prăbuşit într-o groapă de potenţial, de unde viitorul nu se zăreşte, iar prezentul nu există.
Căderea are legătură directă cu „mărul stricat” care este Mutu. Rar s-a putut vedea o naţională mai vlăguită şi lipsită de motivaţie decât cea a României în partida cu Serbia. Privirile chiorâşe îl ţintuiesc pe selecţioner, al cărui c
