Asocierea om sărac-om bun, om bogat-om rău este profund greşită. Bogăţia nu este o virtute, dar, cu siguranţă, nici nu este un defect sau o dovadă de lăcomie şi de lipsă de scrupule. Anul 2008 a fost un an de vârf. Casele, terenurile, spaţiile comerciale erau încă evaluate la preţuri-record. Cel puţin în prima lui jumătate. Doar acţiunile de pe bursă scădeau cu furie. De-atunci şi până acum, multe averi s-au topit, antreprenori care refuzau să-şi vândă businessuril

Asocierea om sărac-om bun, om bogat-om rău este profund greşită. Bogăţia nu este o virtute, dar, cu siguranţă, nici nu este un defect sau o dovadă de lăcomie şi de lipsă de scrupule.

Anul 2008 a fost un an de vârf. Casele, terenurile, spaţiile comerciale erau încă evaluate la preţuri-record. Cel puţin în prima lui jumătate. Doar acţiunile de pe bursă scădeau cu furie. De-atunci şi până acum, multe averi s-au topit, antreprenori care refuzau să-şi vândă businessurile cu 2-300 milioane de euro sunt acum faliţi sau foarte aproape de faliment. Criza e mai mult decât un infarct al economiei, e şi o lecţie de viaţă. Averi care păreau sortite să fie moştenite timp de generaţii s-au topit ca un cub de gheaţă. Toţi suntem mai săraci: proprietari de companii, latifundiari sau doar posesori ai unui apartament. Dar adevăraţii perdanţi sunt cei bogaţi. Dacă locuieşti într-un apartament despre care ştii că valora o sută de mii de euro, iar acum este la jumătate, nu ţi se schimbă cu nimic stilul de viaţă. Dacă ai o afacere care valora o sută de milioane, ai credite de 50 de milioane, iar acum nu poţi să vinzi compania nici cu un sfert, asta este o problemă. Deci, paradoxal sau nu, cei mai loviţi de criză nu au fost săracii. Cum am mai spus, criza a restartat/resetat lumea.

În această perioadă de bulversare a valorilor materiale, Capital a încercat să facă tradiţionalul clasament al celor mai bogaţi