* o partidă cu trei ocazii de gol în contul gazdelor și una în cea a oaspeților
Formația brăileană are probleme atunci când evoluează în compania contracandatelor la locul întâi, a pierdut două puncte cu Politehnica II Iași și acum a repetat scenariul cu Petrotub Roman, o grupare care nu a arătat nimic deosebit pe Municipalul brăilean.
Partida de vinerea trecută a scos pentru a doua oară în evidență faptul că, pentru a promova, echipa fanion a orașului Brăila trebuie să transfere și fotbaliști adevărați, nu numai jucători de fotbal cum a făcut-o până acum. Practic, meciul dintre ocupantele podiumului a fost unul modest și niciun moment nu s-a ridicat, așa cum ar fi fost cazul, la nivelul unui joc derby.
Prima repriză a fost una anostă, cu puține acțiuni periculoase în cele două careuri. Gazdele au avut emoții în minutul 4, după gafa lui Bosoi, numai că Vulpe a șutat pe lângă poartă, dar și în minutul 18, când Dumitraș a trimis mingea, cu capul, pe lângă poartă după un corner executat de Harbuzaru.
Două jumătăți de ocazii au avut și gazdele la acțiunile lui Stăncioiu (min. 220 și Badea (min. 39) însă după 45 de minute tabela era neschimbată.
Elevii lui Vasile Darie au fost ceva mai insistenți în repriza a doua, însă asta nu înseamnă că situațiile periculoase în careul advers au abundat, pentru că nici înlocuitorul lui Panait, Nelu Bucă, nu a fost mai inspirat. El a fost surprins în poziție de ofsaid sau a faultat în atac și astfel acțiunile gazdelor au eșuat de fiecare dată.
Petrotub a fot la un pas de a deschide scorul în minutul 50, dar Mitrea a avut o intervenție salutară la șutul lui Harbuzaru și în replică, șapte minute mai târziu, la o centrare foarte bună a juniorului Viorel Gheorghe, Badea a șutat la colțul lung însă și portarul oaspeților a fost la post.
CF Brăila a mai avut doar două ocazii cl