În urma evoluţiei slabe în partida cu Serbia, dar şi a derapajelor constante din viaţa extrasportivă, Adrian Mutu şi-ar putea pierde locul în echipa naţională a României. Sursa: Octavian Cocoloş
Răzvan Lucescu pare hotărât să îl renege pe cel mai bun atacant român din ultimii ani pentru că nu a părut motivat în meciul de la Belgrad, pierdut clar de "tricolori" cu scorul de 5-0.
Este însă decizia selecţionerului una corectă?
Dacă directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, crede că Mutu "nu mai pune naţionala pe primul plan", preşedintele Mircea Sandu a devenit peste noapte cel mai mai corect şi mai înţelegător om de fotbal din spaţiul carpato-danubiano-pontic - "E numai decizia lui Răzvan dacă vrea să renunţe la Mutu".
Mai mult, nici Adrian Mutu nu pare prea dezamăgit de hotărârea selecţionerului. "Conducătorii şi antrenorii pot face ce vor, nu e nicio problemă pentru mine! Oricare ar fi decizia, o accept! Dacă voi fi chemat, voi veni, dacă nu, îmi voi vedea de treabă! Eu mi-am rupt genunchiul la echipa naţională, dar lumea uită aceste lucruri. Toţi se leagă de lucruri care nu au niciun fel de importanţă", a precizat înaintaşul Fiorentinei.
Mutu a adăugat că partida cu Insulele Feroe (miercuri, 14 octombrie) era una foarte importantă pentru el deoarece este singurul fotbalist care poate depăşi recordul de goluri pentru echipa naţională, deţinut în prezent de Gheorghe Hagi. Mutu este suspendat pentru partida cu nordicii, în urma cartonaşului galben primit în meciul cu sârbii.
O declaraţie de neînţeles din partea atacantului în vârstă de 30 de ani, care ar fi putut la fel de bine să se concentreze pentru partida din Serbia, unde a avut la dispoziţie 75 de minute pentru a-şi îmbunătăţi numărul de goluri marcate pentru echipa naţională. În schimb, "decarul" României a pref