Ceasuri antice, cutii muzicale şi vechi obiecte de mobilier câştigă bătălia cu timpul, cu ajutor din partea colecţionarului bănăţean. Dan Nistor este un bănăţean pe care farmecul obiectelor de artă vechi, încărcate cu poveşti de sute de ani, l-a cucerit mai repede decât s-ar fi aşteptat. Fără să facă parte dintr-o familie de artişti sau să urmeze studii de specialitate, bănăţeanul şi-a dezvoltat pasiunea pentru antichităţi de la un an la altul, astfel că acum are propriul atelier de restaurare a obiectelor de artă vechi.
Pasionat de antichităţi
„A fost de ajuns să particip la un târg al colecţionarilor europeni, pentru a-mi descoperi pasiunea pentru antichităţi”, a spus Nistor. Primei expoziţii la care a participat i-au urmat altele, organizate în ţară şi în străinătate, de la care colecţionarul bănăţean a învăţat mereu.
„Tot ce ştiu azi, am învăţat din albume, cataloage, pieţe şi târguri”, a explicat Dan Nistor. După ce, în 1995, bănăţeanul a început să culeagă antichităţi, în 2001 şi-a deschis propriul atelier de restaurări şi tapiţerie, la Lugoj.
„Întotdeauna m-a fascinat mobila veche, iar acum am o întreagă galerie plină de obiecte de mobilier”, a spus colecţionarul, care a cules, în ultimii ani, zeci de obiecte de artă, atât din Banat, cât şi din Ungaria sau Austria. „Am prins vremuri bune, în care străinii achiziţionau multe antichităţi de la noi. Acum perioada este ceva mai grea”, a explicat Dan Nistor.
Plănuieşte mai multe expoziţii locale
Pentru a deschide apetitul timişorenilor pentru antichităţi, colecţionarul şi-a propus să organizeze o serie de expoziţii de profil, în capitala Banatului. „Lucrăm mult cu piaţa din Bucureşti, dar vrem să ne dezvoltăm mai mult în Timişoara”, a spus Dan Nistor. Potrivit acestuia, familiile cu tradiţie ştiu să aprecieze antichităţile, iar