Şase decenii de la dezbinarea saşilor bistriţeni.În septembrie 1944, treizeci de mii de şaşi au fugit din calea Armatei Sovietice.Zaig Eckemardt avea doar 2 ani când a fugit cu căruţa de teama ruşilor Amintirile exodului care a retezat 800 de ani de comunitate săsească în Bistriţa sunt, astăzi, la mai bine de şase decenii, la fel de vii pentru Zaig Eckemardt. Marea fugă din calea ruşilor i-a pus pe drumuri pe aproape 30.000 de saşi din judeţ, care au fost nevoiţi să se refugieze în Austria sau Germania. Aproape 40 la sută dintre cei care şi-au lăsat în urmă casele şi averile nu s-au mai întors în judeţ.
A trăit experienţa deportării la vârsta de doi ani
Eckemardt Zaig, fostul primar al comunei Teaca, îşi aminteşte perioada deportărilor mai mult din spusele familiei sale. „Aveam doi ani atunci şi îmi amintesc că ne-a obligat armata germană să plecăm. A fost, într-un fel, mai bine că s-a întâmplat aşa. Puţinii care au rămas au fost obligaţi la muncă silnică. A plecat mama cu patru copii atunci, cu nişte căruţe, apoi ne-au pus în vagoane de tren, murdare şi ne-au dus ca pe animalele până în Austria. Din ce mi-au spus alţii, a fost groaznic. Era mizerie şi mama, cu patru copii, nu îi putea duce pe toţi odată şi nici nu puteai să te întorci. Când am ajuns în Austria ne-am îmbolnăvit toţi de tuse convulsivă. Sora mea a fost înmormântată acolo. Eu m-am îmbolnăvit şi de scarlatină. În 1945, m-am întors acasă. Am stat în casa mătuşii, pentru că unchiul meu a fost invalid şi nu a părăsit casa, restul caselor rămase au fost naţionalizate şi restituite abia în 1955“, îşi aminteşte bistriţeanul. Acesta spune că nu i-a fost uşor după ce s-a întors în Teaca. „Ne scriau pe poarta casei «Trădători de ţară», iar apoi, după ce au venit ruşii, eram numiţi şi fascişti, chiar dacă nu aveam nicio legătură cu asta“, mai spune Zaig. În ciuda greutăţilor, acest
