Săptămâna trecută, am fost să declar un contract la Administrația Financiară, ocazie cu care am trăit o experiență pe care n-o voi uita niciodată. Să vă povestesc: Mai întâi m-am prezentat la sediul din Bdul Constantin Brâncoveanu, unde eram eu obișnuită să mă duc. Greșeală. Am fost trimisă la sediul de lângă stația de metrou IMGB. Am căutat vreo oră stația IMGB, nu pentru că greu de găsit, ci pentru că, după cum știți sunt zero la capitolul “cunoaștere drumuri și orientare în spațiu”. La un moment dat, am fost tentată să mă întorc acasă, să las mașina și să mă duc cu metroul. În felul ăsta, n-aveam cum să ratez nenorocita de stație. Am hotărât însă că nu mă face pe mine o stație de metrou, așa că, după ce m-am oprit de 100 de ori să întreb (ultima oară chiar la 2 metri de stație, pe care n-o vedeam!!), am ajuns la destinație. Vizavi de ieșirea de la metrou, era clădirea în care aveam treabă. Intru, urc la etajul II și dau de niște holuri mici, urâte și întunecoase. Niște oameni stăteau pe la uși, în beznă. Pe toate ușile scria mare “ÎN ACEST BIROU NU SE PRIMESC ATENȚII!”. Identific cu greu biroul în care nu se primeau atenții, dar aveam eu treabă, și intru să întreb dacă sunt unde trebuie sau tre’ să mă duc la un sediu din Ploiești, care să mă trimită la unul din București – Drumul Taberei, care să mă trimită la unul din Cluj, care să mă trimită înapoi, la ăla din București-Bdul Brâncoveanu. Salut politicos. Niște tanti de la niște birouri nu ridică ochii la mine și nu-mi răspund. Nu mă las descurajată.
- Am de declarat un contract, am nimerit bine?, întreb.
- Da, așteptați! îmi răspunde una dintre funcționare, în continuare fără să-mi adreseze vreo privire.
- Da’ n-ar trebui să-mi dați o hârtie s-o completez în timp ce aștept?, încerc eu să anticipez.
- Ba da.
Îmi întinde, fără să se uite la mine, o hârtie.
- Mulțumesc. Și… mă put
