Când şedinţele de la serviciu cresc ca număr şi ca durată, angajaţii au din ce în ce mai multe motive să creadă că lucrează pentru o companie în care problemele mustesc. De ce companiile îşi obligă angajaţii „să piardă timpul“ în întruniri de multe ori inutile? Nici specialiştii în consultanţă în management nu găsesc întotdeauna răspunsul. „O prietenă care lucrează la o firmă de asigurări mi se plângea zilele astea că în fiecare zi şeful ei bagă în şedinţă tot departamentul vreo două ore, după program.

Săraca era disperată pentru că, în afara faptului că nu mai avea timp de nimic, li se transmitea prin urlete şi zbierete că trebuie să se ocupe şi de alte sarcini ce nu ţin de fişa postului. Asta în măsura în care nici nu se pune problema unei creşteri salariale“, ne-a povestit Coman Raluca, 27 de ani.

Raluca a experimentat ambele extreme. „Pe când lucram în departamentul de relaţii cu clienţii din cadrul unei companii de telecomunicaţii, aveam doar o şedinţă la o lună şi alta la trei luni cu managerul. Totul era bine organizat şi dacă se întâmpla să dureze mai mult de o oră, se recurgea la jocuri pentru a ne retrezi interesul“, îşi aminteşte Raluca.

După ce a plecat din această companie şi a ajuns în departamentul juridic al unei bănci, tânăra a trăit pe pielea ei coşmarul şedinţelor care durau de la o oră jumătate în sus şi în care comunicatorii divagau inevitabil de la planul expus la început.

Dana Costea lucrează în comunicare şi are o teorie proprie despre şedinţe, foarte dese şi la ea la serviciu.

„Eu împart şedinţele simplu: în bune şi rele. Şedinţele bune sunt rare şi te storc de energie. Vorbesc de şedinţele acelea de idei în care sunt permise glume, în care îţi prinzi părul cu creionul şi mănânci chipsuri, îţi ţii picioarele încrucişate pe scaun şi desenezi schiţe de logo, nu răţuşte pe hâr