Botoşănenii acuză Primăria că lucrează fără o strategie clară şi aduc exemple din Occident, unde pe şantierele din oraşe se lucrează non-stop.
Lucrările începute în acelaşi timp pentru reabilitarea şoselei de centură, pentru înlocuirea conductelor de apă şi canalizare precum şi modernizarea reţelei de termoficare au transformat Botoşaniul într-un oraş plin de şanţuri şi gropi.
Cei mai afectaţi sunt şoferii, care îi acuză pe şefii Primăriei că sunt lipsiţi de orice strategie. „Sunt de acord că trebuie făcute lucrări, dar din câte ştiu există un plan după care se execută. Am muncit în străinătate câţiva ani, dar nu am văzut aşa ceva. Dacă aveau de schimbat o conductă închideau imediat strada pe o porţiune şi în două zile nici nu se cunoştea că s-a lucrat“, ne-a spus Vasile Butnaru, muncitor.
Cel mai greu se circulă în Zona Industrială
Un alt botoşănean, angajat ca şofer la o firmă de distribuţie, şi-a exprimat şi el nemulţumirea faţă de modul în care lucrează angajaţii firmelor care au câştigat licitaţiile. „De câte ori trec prin Zona Industrială, văd câte unul-doi care lucrează, iar restul fie stau pe margine, fie sunt plecaţi. În ritmul acesta, va dura trei-patru ani până termină ei de schimbat o conductă“, susţine Ionuţ Barbu, şofer. Potrivit conducătorilor auto, cel mai greu se circulă în momentul de faţă în Zona Industrială, pe strada Împărat Traian şi la intrarea în municipiu dinspre Suceava, în timp ce unele porţiuni de pe străzile Calea Naţională şi Petru Rareş sunt închise.
Potrivit planurilor municipalităţii, şantierele nu vor putea fi închise mai devreme de doi ani. „Pe anumite porţiuni din Zona Industrială vom închide un sens pentru a putea asfalta. La fel şi pe strada Sucevei. Cât priveşte strada Împărat Traian ştim că se circulă foarte greu, dar nu avea rost să o reabilităm pe banii noştri în condiţiile în care aveam proiectul