INTERVIU. Scriitorul William Totok, coleg de generaţie şi de exil al laureatei cu Nobel, consideră că premiul este „un monument dedicat celor care au avut de suferit sub dictaturi”. I se spunea „Interpretul” în dosarele de urmărire informativă ale securităţii şi, alături de „Cristina”, aşa cum era numită, în aceleaşi scrieri, Herta Müller, face parte din grupul scriitorilor bănăţeni care, pe la mijlocul anilor ‘80, a părăsit România – o încercare eşuată de a scăpa de cei care doreau să ştie totul, de la muzica pe care le-o dedica la Europa Liberă, prin anii ’70, alt „evadat” celebru, omul de radio Cornel Chriac, până la aroma parfumului pe care, mai târziu, îl păstrau în baia din Berlin.
Publicistul şi autorul William Totok, născut în 1951 şi stabilit începând cu 1987 în Berlin, coleg de generaţie cu Herta Müller, oferă, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, o privire asupra vremurilor care au precedat plecării sale din România, dar şi a scriitorilor Richard Wagner şi Herta Müller din România. În anii 1975-’76, a fost acuzat şi arestat pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.
William Totok este membru al „Cercului de lucru pentru istorie şi cultură pentru Europa centrală, răsăriteană şi de sud-est”, a activat în Comitetul pentru Drepturile Omului din România şi a fost membru al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocastului în România, aşa-numita Comisie Wiesel, prezidată de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.
EVZ: Cât de depărtat era gândul la Premiul Nobel în 1987, când dvs. şi alţi scriitori de limbă germană din România, printre care şi Herta Müller, aţi părăsit ţara?
William Totok: Nimeni nu s-a gândit niciodată la premiul Nobel. Cred că nici Herta nu s-a gândit că-l va primi, după cum a şi recunoscut-o în acea conferinţă de presă convocată ad-hoc, zilele trecute, la B