Premierul Emil Boc, invitat la o emisiune Realitatea TV, a declarat că este încrezător că mâine nu va cădea Guvernul. Boc a mai vorbit şi despre Legea pensiilor, pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Boc: Legea pensiilor respectă principiile egalităţii şi nediscriminăriiLegea pensiilor nu are şanse să treacă de Curtea Constituţională - surseBoc: "În Parlament s-a înfiinţat coaliţia PSD-PNL pentru păstrarea pensiilor nesimţite"
Toate peniile se calculează pe principiul contibuţiei, asta este noutatea pe care o aduce legea promulgată de Guvernul Boc, susţine premierul. " Legea aceasta se aplică si consilierilor parlamentari, şi personalului parlamentar ", a mai spus Boc.
"În toată cariera mea politică m-am bazat pe principii, nu pe persoane ", a mai spus premierul în contextul discuţiilor pe marginea legii pensiilor, în care s-a sugerat că există categorii care nu intră sub incidenţa acestei legi.
În ceea ce priveşte posibilitatea demiterii ministrului Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, pentru distribuirea unor prime în cadrul ministerului, primul-ministru a spus: " Am înţeles că este vorba de nişte premii pe care le vor acorda sportivilor ". Deşi moderatorii emisiunii su susţinut că ministrul Plăcintă a recunoscut că nu este vorba de premii pentru sportivi, Boc a rămas ferm pe poziţie în această chestiune: " Din datele pe care eu le-am primit, este vorba despre nişte bani pe care i-a acordat sportivilor ".
Premierul consideră că parlamentarii ar trebui să beneficieze de pensii speciale peste câţiva ani, când România va beneficia de o altă economie.
" Tuturor ceilor care nu au o pensie după principiul contributivităţii, li se vor recalcula pensiile. O parte dintre aceia care au pensii mai mari decât nivelul contributivităţii, vor avea penii mai mici ", a mai spus Boc, însă premierul