Portarul care a îndurat apăsarea cruntă a golurilor picate din toate poziţiile ne-a descris trăirile din meciul groazei. După partidă, când majoritatea tac sau se ascund, Dani Coman a acceptat să vorbească. Despre ruşine, umilinţă, frică, lacrimi şi o lecţie dură de viaţă. Citiţi şi:
FOTBAL: Coman: "Nu ştiu dacă voi evolua cu Feroe”!FOTBAL: Mutu:" Razvan poate sa faca ce vrea"
„A fost noaptea cea mai cruntă din viaţa mea. Începuse frumos pe «Marakana», o arenă plină de oameni entuziaşti, dopaţi cu încredere şi cu speranţă. Sârbii ne-au primit bine, ne-au aplaudat imnul, iar la al lor corul a fost divin. Mi s-a făcut pielea de găină, dar i-am simţit pe băieţi decişi să scoată un rezultat bun”, povesteşte Dani atmosfera de pe stadion.
„Prima jumătate de oră a fost suportabilă, dar adversarii păreau dornici să facă meciul vieţii. Aveau posesie, consistenţă, dârzenie”, continuă Coman.
„Presiunea creştea, cornerele vin unul după altul. După unul dintre ele m-am trezit cu mingea zburând pe colţul lung, puternic, fără să pot face nimic, cu toate că m-am întins la maximum”, spune portarul. Apoi, înghite în sec şi, ca pentru sine, rememorează ofsaidul inexistent la Mutu, fază petrecută la 0-0, dar şi faultul la Marica, din ultimele secunde ale primei reprize. Recunoaşte, însă, că e ridicol să mai aduci aminte de asemenea secvenţe când adversarul te-a desfiinţat.
„Parcă aveau cinci vieţi, ca la jocurile pe PC“
Repriza a doua e greu de povestit: „Ne-au luat tare din prima, iar golul lui Pantelici, tot pe colţul lung, a picat foarte repede. Poate că şi noi am intrat prea liniştiţi, mai ales că nu depindeam de acest rezultat, nu exista o motivaţie asemănătoare cu a lor. De atunci, de după acel gol blestemat, s-a rupt totul. Ne-am tăiat, în timp ce ei prindeau puteri.
Tribunele erau în delir,
