Insuficienţa banilor pentru plata pensiilor nu dă fiori deci doar pensionarilor actuali. Fondurile private, care nu au beneficiat nici anul acesta de majorarea contribuţiilor transferate din sistemul public, se tem de ce e mai rău pentru 2010. Cu cât vom contribui anul viitor la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II)? Răspunsul pe care îl găsim în prevederile legale nu mai are valoare, în condiţiile în care programul iniţial de majorare a cotei de contribuţii a fost
Insuficienţa banilor pentru plata pensiilor nu dă fiori deci doar pensionarilor actuali. Fondurile private, care nu au beneficiat nici anul acesta de majorarea contribuţiilor transferate din sistemul public, se tem de ce e mai rău pentru 2010.
Cu cât vom contribui anul viitor la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II)? Răspunsul pe care îl găsim în prevederile legale nu mai are valoare, în condiţiile în care programul iniţial de majorare a cotei de contribuţii a fost încălcat anul acesta, iar recuperarea promisă pentru anul viitor rămâne sub semnul întrebării.
Din cauza dificultăţilor cu plăţile pentru pensionarii existenţi, cota de contribuţii transferate din sistemul public de pensii către fondurile private a fost îngheţată în acest an la 2%, deşi trebuia să avanseze la 2,5%. Nici pentru nivelul din 2010, când contribuţia ar fi trebuit să ajungă la 3%, Executivul nu a luat încă nicio decizie, a spus premierul Emil Boc. „Decizia va fi luată cu ocazia bugetului de stat, în funcţie de calculele pe care le avem. Dorinţa noastră este să respectăm graficul pe care l-am angajat cu privire la sistemul pensiilor private“, a spus Boc. Calendarul iniţial de majorare a contribuţiilor la fondurile de pe Pilonul II prevedea mărirea acestora cu 0,5 puncte procentuale în fiecare an, pentru a ajunge la 6% în 2016. Pentru 2010, o parte din administratorii fondurilor de pe