Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece judecători și procurori, condamnaţi pentru corupţie în ultimii cinci ani

Publicat in Adevarul, luni 12 octombrie 2009 ·

Zece judecători și procurori au fost condamnați definitiv pentru fapte de corupție în ultimii cinci ani, relevă un raport al Inițiativei pentru o Justiție Curată, prezentat luni de judecătorul Cristi Danileț, preşedintele Societăţii pentru Justiţie . Potrivit datelor din raport, în 2005 au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie doi procurori şi un magistrat asistent, în anul 2007 trei judecători, în 2008 un judecător, doi procurori şi un grefier, iar în anul 2009 un procuror.

" Cu excepţia CSM, care a furnizat aceste date numai pentru ultimii trei ani, nici Ministerul Justiţiei, nici Ministerul Public nu deţin statistici cu privire la categoriile de persoane din sistemul juridic condamnate pentru corupţie, fiind evident că nu au avut vreo intenţie de preocupare pentru o strategie anticorupţie în acest sistem ", se arată în raport.

În perioada 2005-2008 au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie 26 de magistraţi, majoritatea proceselor fiind încă pe rolul instanţelor. " Până în prezent, avem o singură hotărâre de achitare din cele 26 de trimiteri în judecată ", a declarat şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar.

Conform raportului prezentat luni de judecătorul Cristi Danileţ, 60% dintre români consideră că există corupţie în justiţie. Cu toate acestea, numai 11% dintre persoanele intervievate de Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, arată că li s-a cerut sau au dat mită.

"Percepţia de corupţie este extinsă, dar cazurile de corupţie sunt mai reduse", a explicat Danileţ.

Iniţiativa pentru o Justiţie Curată a lansat, luni, în cadrul unei dezbateri la care iau parte magistraţi şi jurnalişti, studiul " Vulnerabilităţi ale sistemului juridic din România ".

 Raportul se bazează atât pe studiile şi sondajele despre corupţie din prisma experienţei şi perc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 32 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum 36 minute
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

Mesaj RO-Alert în Bistrița-Năsăud, după ce criminalul fugar din Mureş ar fi fost văzut în zonă

Adevarul acum 24 minute
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au emis un mesaj RO-Alert pentru după ce Emil Gânj, criminalul căutat pentru o crimă comisă în Mureș, ar fi fost observat în județ.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°