La sfârșitul săptămânii trecute, un grup de reprezentanți ai minorităților brăilene a făcut o vizită la Babadag, la monumentul funerar al pastorului Koyun Baba, loc devenit pentru membrii comunității turce un fel de Mecca a Dobrogei. Au participat minoritari romi, lipoveni și turci, la invitația acestora din urmă, care au dorit astfel să-și popularizeze obiceiurile. Evenimentul este a doua acțiune realizată în cadrul proiectului "Diferiți, dar egali".
"În această fază proiectul se desfășoară la propunerea comunităților minoritare prin activități, acțiuni de cunoaștere a obiceiurilor și participare la viața culturală a acestora. De fapt este un «schimb de experiență», dacă îi pot spune așa, între comunitățile minoritare sub aspectul vieții lor religioase, sociale, culturale", a precizat deputatul Viorel Balcan, inițiatorul și susținătorul acestui proiect.
Președinta Comunității turce din Brăila, Zarife Zodilă, a spus că a făcut această invitație câtorva concetățeni pentru ca ei să vadă cum se desfășoară o sărbătoare religioasă, pentru a se cunoaște mai bine. Acțiunea a fost susținută și de un reprezentant al Comunității lipovenești, Alex Papenov, care a oferit transportul reprezentanților minorităților. La sfârșitul săptămânii trecute, un grup de reprezentanți ai minorităților brăilene a făcut o vizită la Babadag, la monumentul funerar al pastorului Koyun Baba, loc devenit pentru membrii comunității turce un fel de Mecca a Dobrogei. Au participat minoritari romi, lipoveni și turci, la invitația acestora din urmă, care au dorit astfel să-și popularizeze obiceiurile. Evenimentul este a doua acțiune realizată în cadrul proiectului "Diferiți, dar egali".
"În această fază proiectul se desfășoară la propunerea comunităților minoritare prin activități, acțiuni de cunoaștere a obiceiurilor și participare la viața culturală a acestora. De fapt