Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima femeie cu Nobel pentru Economie | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 octombrie 2009 ·

Premiul Nobel pentru Economie a revenit, anul acesta, americanilor Oliver Williamson şi Elinor Ostrom, aceasta din urmă devenind prima femeie căreia i-a fost acordată o asemenea distincţie.

Potrivit Comisiei Nobel, cei doi au fost selectaţi drept câştigători pentru eforturile lor în domeniul "guvernării economice".

Elinor Ostrom, profesor în cadrul Universităţii din Indiana, " a arătat cum co-proprietăţile pot fi conduse efectiv de către asociaţiile de proprietari", se arată în motivaţia comisiei.

Ea este prima femeie laureată cu Premiul Nobel pentru Economie, distincţie care, oficial, poartă denumirea de "premiul Băncii Suedeze pentru Ştiinţe şi Economie, în memoria lui Alfred Nobel", singurul care nu a fost prevăzut în testamentul marelui industriaş şi filantrop suedez.

Oliver Williamson, de la Universitatea Berkeley California, " a contribuit la demonstrarea că pieţele şi organizaţiile ierarhice ale marilor companii şi structurile guvernamentale alternative diferă în abordarea rezolvării conflictelor de interese".

In Memoriam

Premiul Nobel pentru Economie a început să fie acordat începând cu anul 1969 şi a fost fondat de către Banca Centrală a Suediei. În ciuda faptului că nu este una dintre distincţiile atribuite conform testamentului lui Alfred Nobel, premiul "funcţionează" după acelaşi principiu ca şi celelalte, câştigătorii fiind desemnat de acelaşi Comitet Nobel şi recompensaţi tot cu suma de 10 milioane de coroane suedeze (970.000 de euro).

O retrospectivă a celorlalte sezoane Nobel indică faptul că premiul pentru Economie se află sub monopolul americanilor care au câştigat 45 din cele 64 de premii. De fapt, întregul sezon 2009 a fost dominat de cercetători şi oameni de ştiinţă din Statele Unite, 11 din cei 13 câştigători fiind din SUA.

Senzaţia din acest a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 11 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

Cinci dintre susținătorii lui Călin Georgescu, trimiși în judecată

Mediafax acum 14 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus miercuri, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar. Aceștia sunt acuzați de incitare la violență, ură sau discriminare,

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 11 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Victor Ponta: „Dacă ajung președinte, voi opri toate DOSARELE POLITICE, inclusiv pe cele ale lui Călin Georgescu”

Gandul acum 6 ore
În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, Victor Ponta, a discutat despre rolul principalilor actori politici, despre influența lor asupra procesului electoral și despre viziunea sa privind viitorul ț

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°