* este opinia consilierului liberal Alexandru Dănăilă * acestuia i se pare semnificativ faptul că democrat-liberalii nu sunt capabili să explice cum și-au selectat reprezentanții pentru deconcentrate și Prefectură
Consilierul municipal PNL Alexandru Dănăilă se declară uimit de modalitatea în care democrat-liberalii brăileni își selectează noii directori de deconcentrate, precum și viitorul subprefect. El consideră neserios modul în care liderii PDL își explică alegerea în fața comunității, atunci când este vorba despre propuneri confirmate oficial. Dănăilă are oarece dubii și în legătură cu unele nume vehiculate în presă, pe o listă neoficială de propuneri de directori de deconcentrate făcute de organizația PDL Brăila, pentru posturile rămase vacante în urma demisiei membrilor PSD:
"Dat fiind că liderii PDL nu au contestat lista respectivă, am considerat că aceasta este, în cea mai mare parte, corectă, iar nominalizările sunt cele prezentate de presă. Am constatat că pe această listă figurează persoane precum Marcel Stănescu, care, potrivit presei locale, s-a arătat interesat și în urmă cu circa jumătate de an de o funcție de director (în luna martie, Stănescu voia să fie șef la "Apele Române" - n.r.) și care, după ce a fost prezentat public în calitate de viitor șef de serviciu deconcentrat, a decis că nu mai vrea postul. La vremea respectivă, domnul Stănescu declara că nu renunță la pensia de fost militar pentru salariul de director, dacă se pune problema că nu poate cumula pensia cu salariul. Acum problema respectivă rămâne în picioare, însă, pe cât se pare și dorința domnului Stănescu de a fi șef de serviciu deconcentrat rămâne în picioare. De data aceasta va renunța la pensie sau se va răzgândi din nou?". Potrivit lui Dănăilă, și intenția PDL de a-l reactiva pe Ilie Deca și de a-l instala din nou la Finanțe "a fost o variantă discutabilă, care a stârn