Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Rădoi: "Suntem bărbaţi, batem Feroe!"

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Fundaşul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, va fi căpitanul "tricolorilor" în partida de mâine, contra Insulelor Feroe. Rădoi le ia apărarea colegilor săi, Mutu şi Chivu şi spune că echipa trebuie să dea dovadă de bărbăţie pe teren. "Şi noi, şi ei am pierdut cu acelaşi scor contra Serbiei, dar eu cred că este diferenţă de valoare între cele două naţionale! Am ajuns în această situaţie din cauza începutului. Am început cu înfrângerea cu Lituania şi eu sper să câştigăm în acest meci pentru a ne asigura prezenţa în urna a doua valorică. Ar trebui să arătăm că suntem bărbaţi pe teren! Nu ne aşteptăm ca suporterii să vină aşa mulţi la Piatra Neamţ, mai ales după acest rezultat de la Belgrad", a declarat Rădoi la conferinţa de presă. Eu nu sunt de acord că Mutu şi Chivu nu au vrut să fie pe teren cu Feroe. Nu am ajuns chiar aşa rău să ne fie frică, dar trebuie să îi respectăm. Îmi place să cred că nu suntem chiar aşa slabi, dar va trebui să îi respectăm. Va trebui să fim foarte lucizi miercuri. Nu trebuie să le punem în cârca lui Chivu şi Mutu eşecul cu Serbia!", a declarat fostul stelist.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

#Alegeri Prezidențiale 2024 Marcel Ciolacu a votat la o secție de votare din București

Ziua Constanta acum 8 minute
Marcel Ciolacu a votat în această dimineaţă la o secție de votare din București. "Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume. Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent şi, nu în ultimu

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 10 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 51 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum 10 minute
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 10 minute
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum 34 minute
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

Cadavrul rabinului din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Israel: „incident terorist antisemit”

Mediafax acum o ora
Cadavrul rabinului Zvi Kogan din Emiratele Arabe Unite a fost găsit. Rabinul care are dublă cetăţenie din Israel şi Republica Moldova era dispărut de joi. Autorităţile israeliene susţin că este un „incident terorist antisemit”.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum o ora
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°