Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emeghara a dat muşchii jos

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 · ·

Pentru a putea reveni pe teren după 582 de zile, nigerianul Stelei a adoptat o soluţie inedită. „Încă mă mai dor picioarele, dar dorinţa de a juca e mare“, a spus Emeghara duminică, după FC Snagov – Steaua, primul său meci de la revenirea pe gazon. Titular în prima repriză a amicalului de la finalul cantonamentului de la Braşov, Emeghara pare ca un nou-născut. Aleargă, pasează şi driblează după o pauză de mai bine de un an şi jumătate, timp în care a suferit trei operaţii, două la genunchiul drept şi una la cel stâng.

„Adevărul“ a aflat cum a reuşit să se recupereze nigerianul, deşi mulţi nu-i mai dădeau şanse să joace vreodată. Văzând sensibilitatea meniscului extern, medicii au căutat motivul pentru care acesta cedează atât de des. Aceştia au aflat că masa musculară extrem de dezvoltată a jucătorului supune la o presiune fantastică picioarele.

Cum niciun tratament nu a dat roade, specialiştii i-au prescris africanului o metodă prin care să dea jos câteva kilograme, exclusiv din masa musculară. În aceste condiţii, genunchii nu mai sunt nevoiţi să suporte o greutate foarte mare. Astfel, Emeghara a reuşit să revină pe teren, medicii estimând că Ifeanyi nu va mai avea de suferit de acum încolo.

Stoichiţă a semnat

Mihai Stoichiţă este, începând de ieri, antrenorul Stelei cu acte în regulă. “A fost Argăseală pe la mine la palat, împreună cu Stoichiţă şi cu Panduru. Mihai a semnat un contract pe un an de zile, iar obiectivul său e clasarea pe unul dintre locurile 1-3”, a declarat ieri Becali.

Becali l-a făcut „idiot“ pe Balint

După ce Gabi Balint i-a trimis o scrisoare deschisă lui Gigi Becali prin care şi-a exprimat dezamăgirea faţă de felul în care latifundiarul conduce Steaua, patronul roş-albaştrilor a răspuns în stilu-i caracteristic: „Eu nu cred că Balint ar avea orientări sexual

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parțiale 2025 Diferență de doar 17 voturi între candidații la prezidențiale la Techirghiol, județul Constanța. Iată pe cine au ales votanții

Ziua Constanta acum 38 minute
Duminică, 18 mai 2025, a avut loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Conform rezultatelor parțiale comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă, în județul Constanța, Nicușor Dan a câștigat cu 180.853 de voturi, adică 50,47 %

Ilie Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor intrate ilegal în spațiul aerian românesc

Gandul acum 16 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat luni legea privind controlul utilizării spațiului aerian și pe cea privind desfășurarea pe timp de pace misiunilor militare. Urmează că acestea să fie publicate în Monitorul Oficial, pent

Ploi și vijelii în toată țara. Alerte emise de meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme deosebit de rece, ploi și vijelii în toată țara, pentru zilele de luni și marți. Pentru intervalul luni, ora 10.00, marți, ora 20.00, meteorologii anunță precipitații moderate cantitativ, la

Mesaje Ro-alert transmise populației după ce un urs a intrat în curtea mănăstirii Sinaia

Adevarul acum 21 minute
Un urs a fost văzut luni, 19 mai, în curtea mănăstirii Sinaia. Cei aflați în împrejurimi au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să nu se apropie de animal, să nu îl hrănească şi să nu îl fotografieze.

ZF: Nicuşor Dan va avea cel mai greu mandat de preşedinte din istoria recentă, România având un deficit bugetar la nivel istoric, demn de o ţară aflată în război

Mediafax acum 19 minute
Potrivit analiştilor de la Frames, respectarea acordului cu UE privind deficitul bugetar trebuie să devină principala prioritate a noului guvern de la Bucureşti, scrie ZF. ,,Reclădirea încrederii investitorilor în România are nevoie de dovezi concre

Pavel Durov, fondatorul Telegram, revine pentru a spune cine este omul care „i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România” / Reacția lui Elon Musk

HotNews acum o ora
Fondatorul aplicației de mesagerie spune că șeful serviciului de informații externe al Franței (DGSE) i-a cerut să cenzureze vocile conservatoare din România, înainte de alegeri. DGSE „respinge cu fermitate acuzațiile”, scrie Reuters. Pavel Durov, f

Marius Tucă Show începe luni, 19 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitați: HD Hartmann

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 19 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audienţă pe vicepreşedintele american JD Vance - FOTO

News.ro acum o ora
Papa Leon al XIV-lea l-a primit luni dimineaţă în audienţă la Vatican pe vicepreşedintele american JD Vance, a declarat un purtător de cuvânt al acestuia din urmă, la o zi după ce mâna dreaptă a lui Donald Trump participase la slujba inaugurală a po

Bursa de Valori deschide în creştere cu 4% după victoria lui Dan, costurile de finanţare ale statului scad aburpt, iar leul câştigă teren în faţa euro. Aprecieri de 4-5% ale acţiunilor Petrom, Banca Transilvania, Transgaz. Erste: Victoria lui Dan ar trebui să întărească convingerea că economia românească va fi stabilizată

Ziarul Financiar acum 2 ore
UPDATE ora 10:50: Indicele BET, plus 4%. Tranzacţii pe acţiuni de 60 mil. lei. Scădere abruptă a costurilor de finanţare: 1,2 puncte procentuale la 7,2%. Astfel randamentele revin la nivelurile anterioare alegerilor şi la un minim din februarie 2025

Cum apare și care sunt simptomele cancerului de prostată, boala cu care Joe Biden a fost diagnosticat

Libertatea acum o ora
Fostul președinte american, Joe Biden, a fost diagnosticat cu o formă „agresivă” de cancer de prostată care s-a extins la oase, a anunțat, duminică, biroul său. Iată cum apare și care sunt simptomele cancerului de prostată, conform Infobae.

Vremea

București
acum

21°
lun.

10°/22°
mar.

9°/22°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

7°/19°
mie.

9°/22°
joi

12°/24°
Constanta
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

9°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

7°/13°
mar.

5°/16°
mie.

7°/19°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

11°/17°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

12°/23°