Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza a redus cu 25% numărul angajaţilor firmelor private din România

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Compania Paylogic a prezentat astăzi un studiu care arată că numărul angajaţilor din companiile private din România s-a diminuat cu un sfert în august 2009 faţă de începutul crizei, respectiv luna iunie 2008, concomitent cu scăderea fondului brut de salarii şi a numărului de ore de concediu medical. Astfel, faţă de iunie 2008, volumul fondului brut de salarii s-a micşorat cu 18% în august 2009, iar numărul orelor de concediu medical a fost cu aproape o treime (30%) mai mic, relatează NewsIn.

Totodată, în acelaşi interval studiul a evidenţiat o scădere cu 47% a primelor brute pe angajat, precum şi o reducere cu aproape trei sferturi (74%) a

numărului de ore suplimentare efectuate în companiile private.

Paylogic a mai prezentat astăzi şi o analiză comparativă a acestor indicatori faţă de prima lună a acestui an. Astfel, în august numărul angajaţilor din

firmele private era cu 13% mai mic decât în ianuarie 2009, primele brute pe angajat scăzuseră cu 24%, iar volumul fondului de salarii brut se redusese

cu 10%.

Faţă de ianuarie, salariul mediu pe angajat a înregistrat în august un uşor avans, de 4%.

Compania Paylogic este specializată în oferirea de servicii profesionale de externalizare a salariilor şi administrare de personal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cadavrele a cinci schiori au fost găsite în apropierea unei stațiuni din Elveția

HotNews acum o ora
Cadavrele a cinci schiori au fost găsite sâmbătă în masivul Rimpfischhorn, lângă stațiunea de schi Zermatt din Elveția, a anunțat poliția cantonului Valais într-un comunicat publicat duminică, transmit agențiile France Presse și Agerpres. Identifica

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Autoarea atacului cu cuțit comis în gara din Hamburg tocmai fusese externată dintr-un spital de psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Suspecta în recentul atac cu cuțitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Femei

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 7 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum o ora
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Neamț: O persoană încarcerată în urma unui accident între trei mașini

Mediafax acum o ora
„La ora 17:16, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85 în comuna Secuieni. În accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară în care se afla doar conducătorul auto și două autoturisme în care se aflau șase persoane (4

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 6 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum 4 ore
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Lando Norris câştigă Grand Prix-ul din Monaco

Ziarul Financiar acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei McLaren, a încheiat pe primul loc cursa de Formula 1 de la Monaco, urmat pe podium de Charles Leclerc (Ferrari) şi Oscar Piastri (McLaren). Norris a trecut primul linia de sosire pe circuitul stradal din Monaco, relansâ

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°