Doctoriţa aflată la un pas de libertate, după ce Tribunalul Dolj a decis să fie eliberată, spune că alţii sunt vinovaţi pentru întreaga situaţie.
Citeşe şi:
Craiova: EXCLUSIV/ Doctoriţa şpagă, doamna Goga, eliberată de Tribunalul Dolj
Valentina Goga, arestată săptămâna trecută pentru luare de mită, spune că i s-a înscenat flagrantul ca să-i fie luat locul. Ea a lansat, la judecarea recursului privind eliberarea sub control judiciar, ideea că şpaga pentru pensionarările pe caz de boală erau luate de cei care întocmeau dosarele înainte de a ajunge pe mâna ei.
Doamna Goga de la Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de la Casa de Pensii Dolj şi-a început săptămâna în arestul IPJ, după ce vineri, Curtea de Apel i-a respins cererea de eliberare sub control judiciar. Valentina Goga a cerut să fie eliberată provizoriu. Ea susţine că flagrantul în care a fost prinsă luând mită şi murdară cu substanţa specială pusă pe bani de către procurori este o înscenare.
„Mi s-a înscenat un flagrant ca să mi se ia locul şi să fiu scoasă din lumea medicală“, a afirmat Goga. Mai mult, doctoriţa a încercat să impresioneze completul de judecată prin intermediul avocatului, care a afirmat că femeia arestată este pe moarte, că are tromboflebită şi chiar a folosit în faţa instanţei faptul că Goga ar fi salvat mii de vieţi.
Doctoriţa acuzată de corupţie a lansat ideea că, dacă se dau bani pentru pensionările pe caz de boală, nu ea lua şpagă, ci alţi medici specialişti sunt cei care procedează astfel. „Se vehiculează ideea că s-ar da bani pentru pensionarea medicală, dar la mine vin dosarele gata făcute, întocmite de medicii şefi de secţii şi de şefa mea. Treaba mea e doar o formalitate“, a susţinut Valentina Goga în faţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova.
În replică, şefa doctoriţei,