Sunt puţine semne că am reluat creşterea economică şi ele nu confirmă o tendinţă, chiar dacă am depăşit primul nivel al crizei. Dar fără tendinţe confirmate, creşterea mult aşteptată seamănă mai mult cu o lungă agonie.
Economia românească este de fapt o ecuaţie simplă. Sau, cel puţin, creşterea PIB pe care am început să o luăm ca reper, în mare, corect, dar şi simplist, al stării economice. Pe de o parte, această creştere este condiţionată de investiţiile străine, de banii care intră în ţară. Statistic, ei produc creştere în PIB prin consum, comerţ, tranzacţii imobiliare, construcţii şi desigur investiţii, dar nu am scris întâmplător această categorie la finalul enumerării.
Ce facem într-un an în care aceste sume sunt mici, ba chiar la o treime faţă de ultimii ani în care ne-au adus creşterea? Sau, altfel spus, ce facem când fluxurile de capital nu vor mai avea ritmul de altă dată? Ecuaţia creşterii este simplă. Ţine de o combinaţie a doi factori: să nu avem un an agricol prost şi să avem o creştere în industrie. Din partea agriculturii nu putem aştepta mai mult decât să nu tragă în jos creşterea economică. Un an agricol bun susţine creşterea, dar nu o propulsează. De fiecare dată când am avut un an agricol prost (vezi anul 2005), creşterea economică în perioada boom-ului economic a fost mai modestă. Cum agricultura a avut parte de ploi - pentru că în mare acesta este fenomentul care face diferenţa în sistemul nostru total depăşit ca în anii 20072008, am avut creşteri record. Când vom avea parte de un sistem de irigaţii pe suprafeţe mari funcţional, de utilizare constantă şi masivă a fondurilor europene, vom putea miza pe procente semnificative de creştere economică.
Anii 2007 şi 2008 sunt ani atipici pentru creşterea economică de care am avut parte, tocmai pentru că ea s-a bazat pe investiţii şi credite, pe bani de care nu vom mai avea parte î
