Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Convorbirile telefonice vor fi interceptate după iniţierea dosarului penal

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

În Republica Moldova, convorbirile telefonice vor putea fi interceptate doar după iniţierea dosarului penal. Persoana va fi informată dacă a fost supusă unor asemenea constrângeri, după cum informează agenţia Info Prim Neo.

Acestea sunt doar unele modificări propuse pentru cadrul legislativ cu privire la interceptarea şi ascultarea convorbirilor telefonice, discutate de către ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, cu reprezentanţii instituţiilor publice şi cu operatorii de telefonie fixă şi mobilă în cadrul unei şedinţe de Guvern.

Alexandru Tănase a spus că problema interceptării convorbirilor telefonice este mai veche. În Republica Moldova există mecanisme legislative permisive în acest sens, care sunt scoase în afara unui control judiciar eficient. „Peste 98% din solicitările depuse de către organele de urmărire penală, pentru a intercepta convorbirile telefonice, sunt autorizate, ceea ce este absolut anormal. Asta înseamnă că se autorizează tot ceea ce cere organul de urmărire penală”, a menţionat Tănase.

Unul din motivele autosesizării Ministrului Justiţiei în această problemă a fost o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pe marginea unui caz din Republica Moldova, în care instanţa a identificat că mecanismele existente în ţară, nu oferă setul de garanţii necesare pentru a proteja viaţa privată a cetăţenilor.

Prezenţi la şedinţă, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi SIS, au vorbit despre existenţa unor lacune în legislaţia în vigoare, iar prim-adjunctul procurorului general, Vasile Pascari, a venit cu propunerea ca telefoanele să fie ascultate după iniţierea dosarului penal.

Reprezentanţii ministerului justiţiei şi ai altor structuri private şi de stat urmează să se întrunească pentru a elabora modificările necesare, care urmează să fie înaintate Guvernului, apoi Parlamentului spre aprobare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 29 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°