Mi-au plăcut dezbaterile, am auzit discursuri bune, discuţia despre pensii – deşi nu avea legătură cu moţiunea – chiar a animat cetăţeanul. A fost un exerciţiu democratic dus la capăt. S-a întîmplat ce era normal să se întîmple, un guvern minoritar trîntit de foştii parteneri – singura dată în ultimii 20 de ani cînd o moţiune trece. Asta e! Cîştigă toţi sau pierd toţi, dar fără s-o vrea au ajuns să se joace pe bune de-a democraţia. Măcar înţeleg că un partid fără susţinere nu poate guverna cum se întîmpla cu PSD-PNL.

Blabla-uri cu cumpărat de voturi şi alte nebunii nu mă mai interesează. Nici că ar fi un joc politicianist. Normal că e politicianist, oamenii luptă fără scrupule pe putere economică mai ales. Se recunosc în acelaşi joc. Problema lor e că sînt toţi într-un partid, nu că sînt în partide diferite. Azi au reuşit să fie din zone politice diferite, cît de cît. Cine urlă acum „eu sînt sărac şi cinstit” e un penibil. Şi uite aşa trec spre o obsesie a mea din zilele astea care nu mai are neapărat legătură cu moţiuni şi naţiuni.

O să vă dau acum o mostră de optimism nebun. Dar nu mai am chef de văicăreală. Pe bune, aud la radio şi la TV o megavăicăreală în care nu mai găsesc loc de luptă dreaptă şi poftă de viaţă. Aşa că o să-mi argumentez prilejul de a fi senin. Ieşiţi din paranoia. Sîntem în groapă economică, dar sîntem, în acelaşi timp în nişte vremuri penibil de normale, în care cazi lat ca o albină lîngă stup şi cam atît, asta am vrut, la asta s-a visat în 90. Nici măcar nu ne mai putem rata nasol cum se putea întîmpla cînd nu eram în UE. Aşă că relaxaţi-vă puţin „de moţiune”.

E perioada în care se spune mult şi apăsat „şi eu am greşit”, o stranie tendinţă acum, în perioadă electorală. E adevărat, e politicianist, găunos, dar conţine un impuls frumos. Oamenii au redescoperit voluptatea autocriticii. Şi asta mi se pare oarecum optimist. Pr