Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:UPDATE/ Şoferul care a ajuns cu maşina în copac spune că n-a fugit după accident

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Mihai Stancu se afla la volanul autoturismului, când o tânără i-a tăiat calea, pe strada Frunze. El spune că a tras puternic de volan, moment în care maşina a ajuns în poziţia bizară. Bărbatul susţine că nu a fugit de la locul accidentului, el fiind cel care a anunţat Poliţia, apelând 112. El nu înţelege de ce purtătorul de cuvânt l-a dat dispărut şi mărturiseşte că a fost tot timpul la dispoziţia autorităţilor.

„.Şoferul nu a fost găsit al faţa locului.Maşina a fost luată în leasing.Pe contract ca şi proprietar apare banca Volksbank. Trebuie să depistăm cine se face vinovat de producerea accidentului. Exista posibilitatea ca şoferul să fie un angajat al instituţiei“, a spus Amalia Căprărin purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Vecinii spun că au auzit o bubuitură foarte mare, iar în momentul când au ieşit să vadă despre ce este vorba au văzut maşina pe două roţi cum stătea sprijintă în pom.Traficul a fost îngreunată în zonă, şoferii fiind nevoiţi să ocolească autoturismul care se sprijinea de copac.

Poliţiştii vor trebui acum să stabilească dacă şoferul autoturismului Suzuki se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a produs accidentul. Se fac verificări şi la Spitalul Judeţean din Craiova, pentru a vedea dacă nu cumva a suferit leziuni şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Oamenii au mai spus că şoferii circulă cu viteză în zonă şi nu respectă regulile de circulaţie. Frecvent pe strada Frunzei au loc accidente soldate cu victime.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Ceremonial grandios şi o maree de oameni la funeraliile Papei Francisc, ”cu inima deschisă tuturor”

News.ro acum 40 minute
O maree de 200.000 credincioşi asista sâmbătă în Piaţa Sf. Petru la funeraliile lui Francisc, un Papă ”apropiat de oameni şi cu inima deschisă tuturor”, un ceremonial grandios, în prezenţa a numeroşi şefi de stat şi capete încoronate, relatează AFP.

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 20 minute
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 43 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Stegarul Dac, dus cu cătuşe la poliţie. A fost amendat cu 500 de lei

Mediafax acum 2 ore
„În jurul orei 17.10, pe timpul desfăşurării adunării publice din Piaţa Constituţiei, şi-a făcut apariţia un bărbat care nu a respectat recomandările jandarmilor, a tulburat ordinea şi liniştea publică, a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de

Bolojan, după decizia judecătorului de la Ploieşti privind anularea unei decizii a CCR: Trebuie să pună pe gânduri la modul serios sistemul de justiţie / Nu facem decât să afectăm speranţa în societatea românească, în statul român, într-o lume mai bună

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan crede că decizii ca cea a judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, care a anulat o hotărâre a Curţii Constituţionale, trebuie atent analizate de sistemul de justiţie pentru că ”nu fac decât să compromită justi

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°