Are o meserie grea care ar speria pe oricine, dar se bagă în cele mai întunecoase şi riscante cotloane ale unei nave care ajunge pe fundul mării. A prins gustul scufundărilor încă de când era copil şi avea vreo 11 -12 ani. Intra cu arbaleta în apă să pescuiască, iar apoi şi-a perfecţionat pasiunea la Parcul Pionierilor, cum se numea la acea vreme. Timpul a trecut, iar Jean Godeanu a ales o meserie pe măsură, s-a făcut scafandru şi asta face din anul 1991. Este plin de viaţă, vorbeşte cu voioşie chiar dacă are o meserie pentru care îi trebuie mult curaj. A participat la multe operaţiuni de scotere de nave şi remorchere atât pe mare, cât şi pe Dunăre, dar atunci când trebuie să povestească despre ceea ce face, este modest.

„Sunt multe amintiri. Munca de scafandru este grea. Coborâm în interioarele navei şi nu prea vorbesc despre ce fac“, se destăinuie el. Cu toate aceste, unele lucruri nu pot fi şterse din memorie, oricât de mult şi-ar dori, iar cea mai bună soluţie este veselia. „Nu este vorba de faptul că nu vrem să ne aducem aminte, e o meserie închisă, dar noi suntem destul de comunicativi. Glumim, râdem, suntem firi vesele, dar când e vorba de serviciu, munca e muncă. Fiecare intră în apă şi îşi face treaba şi chiar dacă nu şi-o face, rămâne între noi“, se destăinuie Jean Godeanu.

Alungă orice gând

A avut şi zile când şi-a petrecut şi câte opt ore în adâncuri, bineînţeles cu pauze pentru a-şi încărca butelia cu aer. Dar atunci când este înconjurat de ape, nu se mai gândeşte la nimic. „În momentul în care mă scufund mă detaşez de toate problemele inclusiv de cele legate de familie. Mă gândesc doar la ce am de făcut, ştiu doar că treaba trebuie rezolvată. E o detaşare totală de tot ce este în jur“, explică scafandrul. A vrut să se perfecţioneze şi a mers tocmai la Hamburg, în Germania, unde a învăţat să fie un profesionist.