În chestiunea comisarului european, România e ori cel mai bun negociator ori cel mai prost. Cale de mijloc nu e. Nu ştim cum va arăta rezultatul dar începutul procesului sună destul de cunoscut. Am mai scris pe acest blog despre lipsa de măsură, ca sindrom al clasei noastre politice.

Pretenţia de a ocupa poziţia de comisar european pe agricultură îmi pare că se înscrie în aceeaşi linie. A lipsei de măsură. Cum să pretinzi să conduci agricultura europeană (o treime din bugetul Uniunii Europene), când tu nu eşti în stare să ridici de la pământ propria agricultură, nici măcar cu bani de pomană?

E ca şi cum, după ce ai condus dezastruos o primărie, ai pretenţia să conduci o ţară întreagă. Zâmbiţi? Asta nu e o problemă, ne-am obişnuit să râdem unii de alţii, dar aici, la noi, în incintă. Faptul că acum ne-am propus să exportăm şi băşcălia, sub forma unui comisar cu bască, înseamnă să ridicăm lipsa de măsură la rang de instituţie europeană. Dacă ne iese, o să ne facem de băşcălie fără măsură. Dacă nu ne iese, deasemenea.

Acum nişte ani am cunoscut câţiva politicieni europeni şi toţi, fără excepţie, mi-au părut oameni foarte la locul lor. Oare cum s-or uita ei la pretenţiile noastre? Or zice că e fudulie, prostie, nebunie? S-or amuza, s-or întrista, s-or lua cu mâinile de păr?

Eu nu mă pricep la politica şi politicile europene dar mie, dacă m-aş întâlni acum cu un politician european, mi-ar fi destul de târşă, m-aş simţi foarte stânjenit că noi, din România, pretindem să avem un cuvânt de spus în agricultura Germaniei, a Austriei, a Franţei şi a altora asemenea.

Nu ştiu dacă simţul umorului m-ar scoate din situaţie pentru că simţul penibilului m-ar bloca în ea. Aş încerca mai degrabă să scuz decât să apăr aşa o ambiţie şi sunt tare, tare curios cum or fi motivat-o oficialii noştri de la bun început.

În chestiunea comisarului european, Româ