Cand caricaturizarea ia locul dialogului toata lumea sufera – mai ales daca vrem sa intelegem problemele care afecteaza femeile aflate intr-o lupta globala impotriva amutirii. Recent, unii bloggeri de dreapta din America mi-au rastalmacit in acest sens un articol. Scriam ca multe femei activiste din tari musulmane tind sa insiste pe aspecte precum crimele de onoare, inegalitatea legalizata sau lipsa accesului la educatie si sa exprime frustrarea fata de posibilitatea ca obsesia occidentala fata de vestimentatia femeilor musulmane sa ascunda aceste preocupari. Am mai subliniat ca multe dintre feministele musulmane isi apara vestimentatia prin prisma nationalismului si antiimperialismului sau ca act de credinta.
Articolul a starnit in Occident o mica furtuna a distorsionarii: "Wolf vrea sa institutionalizeze burqa", s-a afirmat. A fost deprimant sa vad cum un simplu apel adresat occidentalilor de a asculta ce au de spus femeile musulmane este distorsionat si interpretat deliberat, ca si cum aceste femei ar fi niste fiinte firave si lipsite de vointa, care au nevoie de ajutor.
Eram atat de sigura ca femeilor musulmane ar trebui sa li se permita sa vorbeasca in nume propriu fiindca vazusem in ultimele mele calatorii o anume fateta a feminismului musulman – ma refer, mai ales, la ce am observat in Iordania, o tara penduland fascinant intre traditie si inovare, guvernata de o monarhie progresista care incearca sa modernizeze si, intr-o anumita masura, sa democratizeze societatea. Pentru acei occidentali ingrijorati de fundamentalismul islamic al lumii arabe, Iordania este in mod clar un model ce merita inteles, sprijinit si promovat.
Femeile-lider pe care le-am intalnit la Amman nu mi-au zis: "Spune Occidentului sa ne salveze". Erau mult prea ocupate sa creioneze lumi proprii, egalitariste si moderne, marcate de spatiul cultural arab si dese
