Edilii locali întârzie să încheie contracte cu firme de salubritate care să transporte gunoiul la depozitele ecologice.
Aproape jumătate din cele 78 de primării ale judeţului Botoşani nu au angajate în acest moment firme de salubritate care să transporte deşeurile din localităţi şi până la cele mai apropiate depozite ecologice.
Edilii locali ar fi trebuit să rezolve problema încă de acum trei luni, atunci când gropile de gunoi au fost închise printr-o reglementare impusă de Uniunea Europeană. „Circa 30-40% din primării nu au încheiate contracte cu firme, dar majoritatea sunt în mijlocul procedurii de achiziţii publice. Noi le-am dat termen ca până la sfârşitul acestei luni să fie în regulă. În cazul în care nu vor putea prezenta contracte, vom aplica la amenzi“, a spus Rodica Zelincă, şeful Gărzii de Mediu Botoşani.
Primăriile au fost amendate cu 33.000 de lei
„Politica“ avertismentelor financiare nu a dat însă roade până acum. „De la jumătatea lunii iulie, când a fost termenul limită pentru închiderea gropilor de gunoi, au fost sancţionate şapte primării cu amenzi în valoare totală de 33.000 de lei. Amenzile au fost aplicate pentru că nu au respectat termenul de închidere a gropilor sau nu au respectat operaţiunile post-închidere“, a mai spus Rodica Zelincă.
Edilii locali care nu au încheiat până acum contracte de salubritate spun că principala problemă a fost preţul solicitat de firmele acreditate de Autoritatea Naţională de Reglementare.
„În judeţul Botoşani sunt patru societăţi pe care le putem lua în calcul şi toate au venit cu preţuri ridicate. Mai mari decât prin judeţul Suceava. Au cerut 30 de lei de persoană anual, ceea ce e foarte mult. Noi am încercat să facem propria firmă care să transporte gunoiul din toată zona, dar nu am reuşit“, a spus Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla. Între timp