Un interviu delicios al lui Eugen Istodor cu Toader Paleologu despre ministeriat si chestiuni efemere. Mai mult aveti in “Academia Catavencu”.
Rep.: Vă ocupaţi cu efemeritatea.
T.P.: Evident, viaţa e efemeră.
Rep.: Tîmpit nu e ministeriatul? Pentru un Paleologu.
T.P.: Mă provocaţi, domnule Istodor.
Rep.: Ţaca-paca, ţaca-ţaca toată ziua.
T.P.: Mă provocaţi, fiindcă ştiţi ce am în minte.
Rep.: Inteligenţa e chestie de har, aţi spus-o. Asta e şmecherie.
T.P.: Cred că vă vizitează inteligenţa în acest moment. După privire, cred că da. Aveţi un licăr în privire. Acum vorbind serios. Dacă ai o vocaţie filosofică e util să ai o experienţă intensă a condiţiei umane. O campanie electorală, un ministeriat. Campania e faţa frumoasă a oamenilor. Cum spunea Pascal, cu vînătoarea şi prada. Vînătoarea e mai importantă decît prada. Ministeriatul îţi dă ocazia să vezi cealaltă faţă a tapiseriei, lucrurile urîte. Şi e important şi asta. Pentru cineva care a citit Schopenhauer de mic e doză intensă de pesimism practic. Asta-i una. Celălalt aspect este onoarea de a avea o asemenea însărcinare. O asemenea onoare publică este un sacerdoţiu. Un ministru e un servitor, dar un servitor în sensul nobil al cuvîntului. Chiar există o vorbă a lui Goethe, „Viaţa nobilă e dedicată unui serviciu“. Cred foarte mult în chestiile astea.
Un interviu delicios al lui Eugen Istodor cu Toader Paleologu despre ministeriat si chestiuni efemere. Mai mult aveti in “Academia Catavencu”.
Rep.: Vă ocupaţi cu efemeritatea.
T.P.: Evident, viaţa e efemeră.
Rep.: Tîmpit nu e ministeriatul? Pentru un Paleologu.
T.P.: Mă provocaţi, domnule Istodor.
Rep.: Ţaca-paca, ţaca-ţaca toată ziua.
T.P.: Mă provocaţi, fiindcă ştiţi ce am în minte.
Rep.: Inteligenţa e chestie de har, aţi spus-o. Asta e şmecherie.
T.P.: Cred că vă