Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În iarna aceasta, Moş Crăciun vine la pensiune

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Din ce în ce mai mulţi turişti vor alege, în acest an, să-şi petreacă sărbătorile de iarnă la ţară, în detrimentul excursiilor în străinătate. Proprietarii de pensiuni se pregătesc intens pentru sărbătoarea Crăciunului: au pus murăturile, au îngrăşat porcii şi au stabilit tarifele, mai mici cu 20% ca anul trecut. Cine va alege să petreacă Sărbătoarea Naşterii Domnului la pensiunile rurale va avea parte, pe lângă atmosfera rustică, şi de o serie de surprize, care le vor aduce aminte de copilărie: vor asista la tăierea porcului, vor întâmpina colindători, vor primi cadouri de la Moş Crăciun şi vor învăţa, numai dacă vor, să gătească în mod tradiţional.

„Turiştii ce vin să ne viziteze pot lua parte la coacerea cozonacului, la pregătirea prăjiturilor de casă, a sarmalelor, a caltaboşului, a şunculiţei cu ardei şi boia iute“, spune Robert Baciu, proprietarul pensiunii Casa Baciu de lângă staţiunea Voineasa, judeţul Vâlcea.

Pe lângă toate acestea, turiştii vor putea să se plimbe cu ATV-urile, să facă drumeţii montane sau să meargă cu sania la derdeluş, în cazul în care vor avea parte de zăpadă. De asemenea, turiştii pot merge la biserică la slujba dedicată Naşterii Domnului. Cele mai solicitate zone pentru petrecerea Crăciunului sunt cele unde tradiţia încă mai este la ea acasă, precum Bucovina, Maramureş, Mărginimea Sibiului sau Valea Buzăului, dar şi localităţile din judeţele Prahova şi Braşov, căutate, în special, de turiştii iubitori de munte.

Preţuri mai mici, turişti mai mulţi

Reprezentanţii agenţiilor de turism se aşteaptă ca în acest an, pensiunile turistice să primească, de Crăciun, cu 10% mai mulţi turişti faţă de anul trecut.

„Mulţi vor prefera să-şi facă sărbătorile în România, din cauza crizei. Estimăm o creştere de 10% a gradului de ocupare al pensiunilor, la sfârşitul lunii decembrie, şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Bărbat de 35 de ani din Craiova, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani. Bărbatul a încercat să se sustragă cercetărilor şi a fost prins în zona Gării Craiova. Reprezentanţii Inspector

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Inter Milano a fost aşteptată la aeroport, la întoarcere, de un singur fan

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Inter Milano a revenit acasă, duminică dimineaţa, într-o indiferenţă totală după greaua înfrângere din finala Ligii Campionilor. Un singur suporter, Marco, a fost prezent la aeroport pentru a-i aplauda pe jucători. Inter Milano a înc

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°