O tânără din judeţul Dâmboviţa a ajuns, ieri, cu răni grave la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 71, în afara localităţii Ulmi. CITEŞTE ŞI:
O ambulanţă s-a dat de două ori peste cap, în intersecţie
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, V. Livia, de 33 de ani, din oraşul Găeşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 71, direcţia Târgovişte-Bucureşti, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autobasculantă, condusă regulamentar de B. Mihai, de 49 de ani, din comuna Comişani.
Din direcţia Bucureşti-Târgovişte, în spatele autobasculantei circula S. Marian, care, pentru a evita impactul cu cele două autoturisme, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un şanţ.
“Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului V. Livia. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care acest accident s-a produs”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.