» Soarta Cabinetului Boc II se joaca astazi in Parlament, dupa ce judecatorii constitutionali au respins ieri sesizarea PDL privind motiunea de cenzura PNL-PSD-UDMR.
» Desi motiunea are toate sansele sa fie adoptata din perspectiva calculului parlamentar, liderii PSD si PNL se tem de dezertari si au anuntat represalii.
» Democrat-liberalii au emotii la vot, dar spera pana in ultima clipa ca vor gasi sustinatori.
Curtea Constitutionala nu a discutat pe fond argumentele invocate de reprezentantii PDL, ci a respins sesizarea pe motiv ca nu intra in atributiile sale si controlul constitutionalitatii motiunilor de cenzura. Aceasta, in conditiile in care democrat-liberalii au spus ca parlamentarii PNL si UDMR nu mai aveau voie sa semneze o motiune de cenzura deoarece au facut deja acest lucru in cazul asumarii raspunderii Guvernului pe pachetul de legi privind educatia, salarizarea si administratia publica.
Chiar daca CCR nu s-a pronuntat pe fond, reprezentantii opozitiei au salutat decizia. In opinia presedintelui PNL, Crin Antonescu, hotararea Curtii ar demonstra ca "aceasta institutie poate da o lectura corecta Constitutiei", iar potrivit sefului PSD, Mircea Geoana, s-ar fi aratat astfel ca "Romania este un stat de drept". Inainte ca judecatorii CCR sa respinga sesizarea PDL, presedintele Curtii, Ioan Vida, a avut o scurta discutie cu Traian Basescu, prezent in Parlament pentru a participa la o conferinta internationala.
PDL are emotii
Democrat-liberalii mizeaza pe voturile "nemultumitilor" din PSD si PNL, cu care au si negociat intens in ultimele zile, sustin surse din conducerea partidului. De altfel, pedelistii si-au exprimat speranta ca vor ramane la guvernare in actuala formula si dupa ziua de astazi, la finalul sedintei saptamanale a conducerii. "PDL este optimist si crede ca, pe de o parte, voturi