Producătorul de textile Sitex Dumbrava Sibiu, controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea (foto), intenţionează să investească peste 65 de milioane de euro în construcţia unui cartier cu peste 1.300 de locuinţe în zona Pădurii Dumbrava. "Vrem să construim un cartier cu circuit închis în pădurea Dumbrava. Este vorba de 1.330 de apartamente, în care vom investi circa 65 de milioane de euro", a spus Ilie Carabulea, care deţine pachetul majoritar de acţiuni în cadrul Sitex Dumbrav
Producătorul de textile Sitex Dumbrava Sibiu, controlat de omul de afaceri Ilie Carabulea (foto), intenţionează să investească peste 65 de milioane de euro în construcţia unui cartier cu peste 1.300 de locuinţe în zona Pădurii Dumbrava.
"Vrem să construim un cartier cu circuit închis în pădurea Dumbrava. Este vorba de 1.330 de apartamente, în care vom investi circa 65 de milioane de euro", a spus Ilie Carabulea, care deţine pachetul majoritar de acţiuni în cadrul Sitex Dumbrava.
În aceste condiţii costul de investiţie per apartament va fi de circa 49.000 de euro.
Carabulea a adăugat că banii necesari vor proveni din împrumuturi bancare şi din surse proprii. Proiectul se află acum în faza obţinerii avizelor. Lucrările de construcţie vor începe în 2010 şi vor dura cinci ani.
Producţia va fi relocată în zona industrială a Sibiului
"Vom reloca zona industrială din pădurea Dumbrava, mărind astfel suprafaţa verde cu 50%. Acolo deţin o torcătorie de lână, o secţie de vopsit şi o ţesătorie de covoare şi mochete. Acestea vor fi mutate în zona industrială de vest a Sibiului. Cred că din anul 2011, piaţa imobiliară va începe să înregistreze o expansiune", a afirmat Carabulea.
Firma Sitex, listată pe piaţa Rasdaq, are ca principal obiect de activitate producţia de pături, mochetă şi imitaţii de blănuri. Ilie Carabulea deţine pachete majoritare de acţiuni la mai mul