Poate solicita o locuinţă orice persoană care are un contract de muncă pe perioadă determinată şi obţine un credit de la o bancă.
Astăzi a început perioada de înscriere pentru ploieştenii care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Reprezentanţii municipiului Ploieşti împreună cu ANL intenţionează să construiască un ansamblu de locuinţe cu credit ipotecar pe strada Cosminele, nr. 11A, pe un teren proprietate privată a administraţiei. Este vorba despre patru blocuri cu 115 apartamente care vor fi realizate în termen de doi ani de la data semnării contractelor de construire şi deschiderii finanţării de către băncile creditoare.
Cine beneficiază de o locuinţă ANL
Poate solicita o locuinţă orice persoană majoră care are un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată şi care este solvabil la bancă. Tinerii de până în 35 de ani beneficiază de o subvenţie acordată de stat în valoare de 30% din valoarea apartamentului, dar maxim 15.00 de euro. Condiţiile pentru obţinerea acestei facilităţi este ca persoana respectivă să nu deţină o locuinţă proprietate personală şi să nu mai fi beneficiat de o subvenţie de la stat. Subvenţia i se scade de la bancă după finalizarea lucrărilor.
După cum ne-a declarat Camelia Badea, şef Birou Prezentări Oferte din cadrul Serviciului Contractări Locuinţe, “lucrările de construcţie vor începe în momentul în care un bloc va fi ocupat în proporţie de aproximativ 70%, astfel încât să existe avansul depus la bancă”.
Unde se fac înscrierile
Cei interesaţi se pot prezenta la etajul şapte al Palatului Administrativ, camera 703, cu formularul tip ANL pe care îl pot procura de la oficiul poştal. Înscrierile se pot face începând de astăzi, în fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 9.30-15.30. Conform datelor reprezentanţilor ANL, o gar