Astăzi va fi votată în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, prima moţiune cu şanse să dărâme un Executiv în istoria democraţiei postdecembriste. Ieri s-au numărat voturi de toate culorile politice, s-au purtat negocieri de dimineaţa până seara. PSD şi PNL au negociat un nume de premier tehnocrat, iar PD-L a negociat cu UDMR susţinere pentru Boc. Jurnalul Naţional vă prezintă filmul zilei în care, în culise, s-a decis soarta Cabinetului Boc II.
11:00. Curtea Constituţională urma să judece la ora 13:00 contestaţia depusă de PD-L împotriva moţiunii de cenzură. Însă, cu două ore înainte, se aflase deja sentinţa Curţii. Liderii PSD şi ai PNL au primit pe SMS ştirea despre sentinţa favorabilă a CCR, care a declarat moţiunea drept constituţională, cu mult înainte ca aceasta să fie anunţată oficial. Anunţul oficial a venit după trei ore şi jumătate.
11:30. Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu poate anticipa dacă parlamentarii Uniunii vor vota în favoarea moţiunii de cenzură pe care au iniţiat-o, el precizând că va depinde de voturile parlamentarilor PSD dacă moţiunea va trece sau nu. "În legătură cu votul, eu nu pot să mă antepronunţ, nimeni nu poate să facă acest lucru, grupurile parlamentare decid dacă votează, cum votează fiecare", a declarat el pentru Mediafax, întrebat dacă UDMR a convenit cu PD-L ca parlamentarii Uniunii să nu mai voteze propria moţiune în Parlament. Pe de altă parte, Kelemen Hunor a arătat că Uniunea doreşte ca Guvernul Boc să îşi continue activitatea până la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi şi-a declarat convingerea că acesta este şi "interesul României". "UDMR a semnat această moţiune de cenzură, este şi va fi interesată de o stabilitate politică în continuare şi încercăm să ajungem la această stabilitate politică. Pe noi acest lucru momentan ne interesează şi dorim