Abunda undele, cablurile si calculatoarele de vaicareli: pica Guvernul, ce ne facem, ce se intampla cu stabilitatea, criza fara precedent, pica leul, astia sunt inconstienti, pe noi cui ne lasati? Si de bocitoare: astia sfasie tara, ne omoara, tato, bietii romanii, cum or sa-si abandoneze ei ratele si-or sa plece sa spele veceurile inca o data.
Auziti? De mine, sa pice de la fereastra de unde admir orasul, situata neinspirat la etajul 9.
Ca am guvern, ca nu am guvern, tot aia e. Sa nu-mi spuna mie Emil Boc ca a ajutat la stabilizarea leului, deoarece a trimis bani la Banca Nationala. Ca n-a vandut-o mamica lui pe onorabila Bumba, cum se cheama vaca familiei premierului. Ci m-a indatorat.
De trei zile nu m-am uitat la televizor, dar au avut grija prietenii sa imi spuna care-i partitura. Asa ca fara televizor, cu televizor, tot ala sunt. Nu mi s-au imputinat banii, nici nu mi-au crescut, nu am fost nici mai flamand, nici mai satul.
In schimb, am o vanataie. Ca auzind eu scandal in fata blocului, pumni, lumea iesita in strada, scaune rupte, mese aruncate prin geam, am coborat sa vad care-i povestea. Si in timp ce partile isi carau argumente, m-am bagat in seama sa le aplanez. Am primit una in cap, mi s-a rupt filmul si m-am trezit lungit pe caldaram, cu o lumina in ochi, inspirata de lanterna unuia de la SMURD. Pe care, revenindu-mi inima la loc, l-am intrebat: "nu s-ar putea sa folositi faza scurta?".
Dupa intrebarile standard, sa vada daca sunt constient (nu eram, dar asta in momentul cand mi-a venit ideea sa posed simt civic), m-a lasat sa circul pana la oglinda, unde zarii urmele Bucurestiului, asa eram de fardat.
Romania mea e in strada si am capatat acum profilul psihologic al celui care sparge banci. Mi-i foame sa rup un cap, asa, de amorul artei, si ma doare pe Luna daca pica Guvernul.