Consiliul Concurentei a avizat proiectul de hotarare de guvern pentru o schema de ajutor de stat care sa sustina companiile aflate in dificultate financiara din cauza crizei economice prin fonduri de 220 mil. euro.
Schema va fi pusa in aplicare dupa obtinerea aprobarii din partea Comisiei Europene si se va desfasura pana la finele lui 2010. "Orice masura de acest gen este bine-venita. Daca bancile inteleg firmele aflate in dificultate din cauza crizei si amana plati de principal, este normal ca si statul sa ia masuri de sprijinire a acestor companii aflate pe moment in impas. Noi cerem doar ca aceste ajutoare de stat sa nu fie date dupa criteriul primul venit, primul servit, ci dupa criterii stabilite riguros", spune Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Sunt vizate companiile private sau de stat care au nevoie de recapitalizare pentru a supravietui sau cele care prezinta "simptomele" unei intreprinderi aflate in dificultate din cauza crizei, precum cresterea pierderilor, scaderea cifrei de afaceri, majorarea volumului stocurilor, supracapacitate de productie, scaderea fluxului de numerar sau cresterea datoriilor, potrivit informatiilor de la Consiliul Concurentei (CC).
"Se intentioneaza sprijinirea agentilor economici afectati de criza in vederea achitarii unor datorii catre institutiile publice, datorii comerciale sau salariale si pentru a le asigura o parte din disponibilitatile financiare necesare achizitionarii de materii prime, materiale si utilitati si finantarii unor proiecte de investitii absolut necesare in procesul de productie", a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele CC.
De pe lista sectoarelor eligibile sunt excluse din start pescuitul si productia primara a produselor agricole. Bugetul total al schemei este de aproximativ 220 mil. euro, iar ajutoarele de stat vor fi acordate, in pri