Reprezentanţii Direcţiei de Urbanism susţin că peste două decenii Şcheia, Moara şi Adâncata vor deveni cartiere de periferie.
Spune-le edililor cum ţi-ar plăcea să arate oraşul tău
A doua zi din campania „Oraşul meu peste 20 de ani“ îşi propune să atingă problema politicii urbane şi a direcţiilor de extindere a municipiului Suceava. Analiştii imobiliari susţin că, până acum, se poate vorbi mai degrabă de o expansiune pe verticală şi mai puţin pe orizontală.
„Dacă în Europa oraşele s-au dezvoltat în exterior şi şi-au lărgit aria intravilană, la noi s-a procedat invers şi oraşele s-au dezvoltat în interior. De asta s-a ajuns ca metrul pătrat de teren să coste la fel de mult ca în capitalele europene“, a spus Alexandru Pancu, expert evaluator imobiliar.
În ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare urbanistică în care a fost cuprins municipiul Suceava, primele schimbări importante se vor vedea până în anul 2013.
Adâncata sau Ilişeşti, viitoare cartiere
Municipiul Suceava este inclus în 15 proiecte depuse la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est. Unul dintre acestea a demarat deja şi se referă la reabilitarea străzii Cernăuţi. „Este greu de spus care va fi rata de dezvoltare a Sucevei, dar este cert că se poate dezvolta în absolut toate direcţiile. Noi suntem situaţi în regiune de podiş, deci nu avem obstacole naturale care ar putea împiedica dezvoltarea oraşului“, a spus Cerasela Prelipceanu, directorul Direcţiei Urbanism şi amenajarea teritoriului, din cadrul Primăriei Suceava. Tot în lucru se află şi realizarea şoselei de centură spre Botoşani, care va trece prin localităţile Ipoteşti şi Salcea.
„Cred că oraşul va ajunge peste 20 de ani să aibă ca limite localităţile Moara, Salcea, Şcheia şi chiar Adâncata sau Ilişeşti. Practic, acestea vor fi cartierele mărginaşe“, a adăugat Cerasela Prelipceanu. U