Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL-istii din Consiliul Local „Nu dorim alianta cu PSD-ul"

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 octombrie 2009 ·

Cei trei liberali din Consiliul Local, Victor Manea, Nicolae Matei şi Ovidiu Cupşa, spun în cor că nici vorbă să fie de acord cu o eventuală alianţă cu Partidul Social-Democrat.

Chiar dacă în mandatul trecut se vorbea despre „maşina de vot PSD - PNL", acum lucrurile s-au mai schimbat, iar PNL-iştii sunt destul de vocali atunci când nu sunt de acord cu propunerile primarului Radu Mazăre. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca în toiul şedinţelor de consiliu, liberalii să „sară la gâtul" lui Mazăre, atitudine rar întâlnită în anii trecuţi. Numai că acum, în plin avânt de opoziţie, liberalii constănţeni se văd ameninţaţi de spectrul unei alianţe cu PSD-ul lui Mazăre. Însă, optimişti din fire, cei trei exclud orice posibilitate de împrietenire. „Varianta asta a fost câştigătoare pentru PD şi data trecută. S-a mai vehiculat varianta unei alianţe între PNL şi PSD şi a câştigat PD-ul", spune Constantin Matei, iar Victor Manea vine să-l completeze, aprobat de Cupşa: „N-aţi auzit ce zice domnul Berceanu, că preferă în continuare PSD-ul la guvernare?! Acum, în situaţia susţinerii moţiunii de cenzură, este normal ca partidele de opoziţie să se alieze. Este o atitudine firească, în momentul în care un guvern nu mai are susţinere politică, să nu mai guverneze, pentru că nu poate să-şi asume de unul singur ordonanţe.

Uitaţi-vă că din cinci ordonanţe pe care le-au dat, patru sunt neconstituţionale. Deci, guvernează prost. Dacă ar guverna bine, noi nu ne-am supăra, dar nu îi mai lăsăm să facă greşeli". Deci, varianta unirii intereselor politice cu cele ale social-democraţilor nici nu se ia în discuţie, în tabăra liberalilor constănţeni. „Nu ne dorim această alianţă cu PSD-ul, iar Crin Antonescu a afirmat clar că nu facem niciun fel de alianţă cel puţin până după alegerile prezidenţiale. Cel puţin până atunci", a mai spus Costică Matei. » Mai citeste si:Nicolae Matei afl

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ÎCCJ a decis Dosarul Revoluției, retrimis la Parchetul Militar

Ziua Constanta acum 48 minute
Veste de ultim moment, în dosarul Revoluției – instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis astăzi, 20 septembrie 2024, retrimiterea dosarului la Parchetul Militar, invocând „inaptitudinea rechizitoriului de a învesti instanţa, nefiind posi

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum o ora
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Dosarul Revoluției, în care sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, retrimis la Parchet. Decizia este definitivă

HotNews acum 56 minute
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care au decis vineri, 20 septembrie retrimiterea dosarului la parchet își motivează hotărârea prin faptul că procurorul nu a rectificat rechizitoriul, așa cum ceruseră în 14 iunie, potrivit mi

Maratonul resuscitării, în Iulius Town Timișoara. Peste 60 de voluntari vor oferi cursuri de prim ajutor

Press Alert acum 43 minute
Mai multe evenimente de amploare au loc în acest final de săptămână la Iulius Town, iar fiecare membru al familiei va găsi cel puțin o activitate de care să se bucure. Check Art Festival începe sâmbătă și animă aleile din Iulius Gardens cu mimi, buf

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Cod galben de vânt în opt județe și București. Până când este valabilă avertizarea HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 20 septembrie, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în şapte judeţe din sud-estul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, precum şi

Legendara Sophia Loren a împlinit 90 de ani

HotNews acum 2 ore
Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi încă de la vârsta de 19 ani, în 1953, când Sofia Scicolone era încă o începătoar

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum o ora
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Focar de toxiinfecție alimentară: 7 elevi și un adult rămân în spital după ce 118 persoane s-au prezentat la unități medicale din Mehedinți și Dolj

Ziare.com acum 21 minute
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, 20 septembrie, în legătură cu focarul de toxiinfecţie alimentară apărut în mai multe şcoli din judeţul Mehedinţi, că, în total, 118 persoane s-au prezentat la unităţi medicale din judeţele Mehedinţi şi Do

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°